Înapoi
Numărul elevilor repetenți din Iași crește în ultimul an școlar, majoritatea din mediul rural
Educatie

Numărul elevilor repetenți din Iași crește în ultimul an școlar, majoritatea din mediul rural

Postat 1 oră în urmă

Update 33 minute în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Numărul elevilor repetenți din Iași crește în ultimul an școlar, majoritatea din mediul rural

În județul Iași, aproape cinci mii de elevi au rămas repetenți în ciclul primar în perioada 2019-2025, cu un vârf de 1.058 de copii în anul școlar 2024-2025. Majoritatea provin din mediul rural, unde dificultățile socio-economice și remigrările amplifică fenomenul, conform raportului Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași.

ISJ Iași precizează că numărul repetenților a oscilat în ultimii ani școlari, înregistrând o creștere după debutul pandemiei, și subliniază că „activitățile didactice, inclusiv evaluarea, s-au desfășurat în condiții atipice, iar perioada de pandemie a generat pierderi în învățare”. Rata de repetență în învățământul primar a ajuns la 2,80% în 2024-2025, cea mai ridicată din ultimii ani.

Conform ziaruldeiasi.ro, cea mai mare parte a elevilor repetenți provin din familii vulnerabile din mediul rural, cu părinți plecați în străinătate și condiții materiale precare. „Numărul cel mai mare de elevi aflați în această situație este identificat în mediul rural, acolo unde există un număr mare de copii din familii vulnerabile”, menționează reprezentanții ISJ.

Pentru a contracara fenomenul, Inspectoratul consideră că extinderea programelor de remediere și recuperare școlară, inclusiv în ciclul primar, este indispensabilă. „Credem că activitățile remediale, care începând din acest an se realizează și la nivel primar, vor avea ca efect reducerea acestui procent, precum și diminuarea riscului de abandon școlar”, afirmă purtătorul de cuvânt Antonina Bliorț.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Educatie
Acasa Recente Radio Județe