Un accident rutier s-a produs miercuri, 2 iulie, pe raza localității Galda de Sus. Un bărbat de 51 de ani din Slovacia, în timp ce conducea un motociclu, a intrat pe contrases și ulterior, în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 48 de ani din Stremț. Bărbatul a fost transportat la spital. Potrivit IPJ Alba, la data de 2 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Galda de Sus, a avut loc un eveniment rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Slovacia, în timp ce conducea un motociclu, pe raza localității Galda de Sus, pe DJ 107 K, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 48 de ani, în localitatea Stremț. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 51 de ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgențe Alba, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Școlile din județul Alba pot solicita în continuare fonduri pentru desfășurarea activităților din programul „Săptămâna Verde”, până la sfârșitul anului 2025. Ministerul Educației a alocat pentru județul Alba suma de 1.672.600 de lei, prin Fondul pentru Mediu, însă potrivit Ministerului Mediului, cea mai mare parte a banilor nu a fost cheltuită. Potrivit edupedu.ro banii vin dintr-un fond național de 100 de milioane de lei, dar puține școli au aplicat până
.
Limba română se află pe primul loc în topul limbilor străine vorbite în Londra, arată datele ONS Census 2021. Astfel, conform datelor recensământului din 2021, unul din cinci londonezi (20.81%) nu vorbește engleza ca limbă principală. Există multe motive pentru a vorbi o limbă străină acasă, iar acestea diferă nu doar de la familie la familie, ci și de la un membru la altul al aceleiași familii, potrivit SWLondoner, citat
.
Doi șoferi din Alba s-au ales cu dosare penale după ce au fost trași pe dreapta, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 19 spre 20 iulie 2025. Unul dintre ei a fost oprit pe raza localității Vidrișoara, iar altul a fost tras pe dreapta pe străzile din Crăciunelu de Jos. Ambele cazuri au fost comunicate de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă din 20 iulie. Potrivit IPJ Alba, în
.
Un accident rutier a avut loc duminică, 20 iulie, în jurul orei 11.40, pe raza municipiului Alba Iulia. Accidentul s-a produs pe șoseaua de centură a orașului. Din primele informații transmise de reprezentanții ISU Alba, în accidentul rutier au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Reprezentanții pompierilor au mai precizat că în urma impactului nu au rezultat persoane încarcerate. La fața locului intervin pompierii din Alba Iulia cu o
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.