Sfânta Iulita și fiul ei, Sfântul Chiric, au trăit în vremea împăratului Dioclețian. Aceasta a rămas văduvă la scurt timp după ce fiul ei s-a născut și a fost nevoită să îndure persecuțiile împăratului împotriva creștinilor. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si a plecat din Iconia in Seleucia. Aici este arestata si dusa inaintea judecatorului sub acuzatia ca este crestina. Judecatorul, ca sa o faca sa-si lepede credinta in Hristos, l-a luat pe Chiric pe genunchi si i-a adresat cateva cuvinte. Chiric, desi avea doar trei ani, a strigat: „Eu sunt crestin si vreau cu mama mea!”. In urma acestor cuvinte, judecatorul l-a lovit pe Chiric cu piciorul, iar copilul s-a rostogolit pe treptele de piatra si si-a dat duhul. Dupa chinuri cumplite, Iulitei i s-a taiat capul. Moastele sfintilor mucenici Chiric si Iulita sunt facatoare de minuni. O parte din sfintele lor moaste se afla la Ohrida, in Biserica Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Vindecatoarea. Tot in aceasta zi, facem pomenirea: – Sfantului Cuvios Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; – Sfantului Vladimir, luminatorul Rusiei; – Sfantului Mucenic Lolian.
Festivalul ”Cultură pentru Cultură” 2025 în Alba: Munții Apuseni și-au rostit din nou povestea, duminică, 13 iulie. Poiana Călineasa a devenit, pentru o zi, altarul viu al tradițiilor nealterate. A fost a IV-a etapă din cadrul ediției a XVIII-a a Festivalului-concurs de tradiții și obiceiuri ”Cultură pentru Cultură”. Într-un spațiu de poveste, comunitățile din județul Alba au readus la viață ritualuri, cântece și obiceiuri ce definesc sufletul românesc profund. Evenimentul,
.
Primăria comunei Meteș anunță că în peripada 17-18 iulie se desfășoară Campania de măsurători pe sectoarele cadastrale 85 și 154 din satul Meteș. Sectorul 85 – este cuprins intre Valea Iscăi și Podine pe partea dreapta, din sus de drum și se măsoară în data de 17 iulie Sectorul 154 – este cuprins între DN 74 si Ampoi și se măsoară în data de 18 iulie. Persoanele care dețin terenuri
.
Un incendiu la Oiejdea a fost semnalat luni după-amiaza. La fața locului s-au deplasat pompierii din Alba Iulia. Potrivit ISU Alba, pompierii acționează cu o autospecială. Incendiul a cuprins un lan de grâu.
.
Votul pe moțiunea de cenzură intitulată „Piromanii care au dat foc țării vin să ceară bani pentru extinctor” va avea loc luni, 14 iulie, începând cu ora 15.00, într-o ședință a Parlamentului. AUR a depus această moțiune împotriva Guvernului Bolojan, criticând dur măsurile de austeritate și creșterile fiscale anunțate pentru reducerea deficitului bugetar. În moțiune, opoziția folosește un limbaj dur și metafore plastice pentru a descrie situația economică actuală. Se
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.