Fosta clădire a primăriei din comuna Ciugud a fost modernizată și transformată într-un centru al seniorilor. Este o structură care oferă diferite servicii sociale și de recuperare seniorilor din comună. Centrul oferă servicii sociale pentru peste 300 de vârstnici din cele șase sate ale comunei. Este un loc unde seniorii se pot întâlni, pot participa la diferite activități, pot primi consiliere și pot urma gratuit diferite proceduri de recuperare medicală. Noua structură socială funcționează într-un parteneriat cu Asociația AS 2001 Alba Iulia. Furnizează servicii persoanelor cu vârsta peste 65 de ani din comunitate. Centrul Seniorilor Ciugud a fost inaugurat oficial, vineri, în cadrul unei acțiuni la care au participat aproape 100 de vârstnici din comună și invitați din instituțiile publice județene. „Un loc unde vârstnicii din comunitate se pot întâlni, pot participa la diferite activități, pot primi consiliere și pot urma gratuit diferite proceduri de recuperare medicală.Aici este locul unde ne arătăm grija și respectul pentru bunicii noștri, cei care reprezintă cu adevărat pilonii pe care s-a ridicat comunitatea noastră. Proiectul se bazează și pe o colaborare excelentă, pe care am dezvoltat-o cu Asociația AS 2001, care furnizează prin personalul său specializat serviciile în cadrul centrului de zi”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud. „În satele din România, singurătatea și problemele de mobilitate sunt principalele nevoi ale persoanelor vârstnice. Parteneriatul cu primăria Ciugud înseamnă dezvoltarea unor servicii, care să răspundă acestor nevoie ale seniorilor. Ne bucurăm că am găsit deschidere pentru această colaborare și e important faptul că administrația locală este atentă la aceste probleme ale comunității. Astfel, am dezvoltat servicii personalizate și profesionale pentru a asigura bunăstarea, dar și confortul fizic și mental al beneficiarilor noștri, persoane peste 65 de ani din toate satele Comunei Ciugud. Este nevoie de astfel de proiecte pentru a construi împreună o comunitate solidă și empatică”, a spus Adriana Todorean, directorul Asociației AS 2001 Alba Iulia. Centrul a fost realizat printr-un proiect finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Programului Operațional Regional – Axa prioritară „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”. Investiția se ridică la peste 3 milioane de lei, din care 2,6 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă. Contribuția din bugetul local al Comunei Ciuguda fost de 446.000 de lei.
Locul de joacă din cartierul Lucian Blaga din Sebeș a fost finalizat. Pentru menținerea în stare de funcționare corespunzătoare a echipamentelor de joacă pentru copii montate pe domeniul public a fost necesară efectuarea de lucrări de reparații a deteriorărilor constatate și lucrări de întreținere. Aceste intervenții, urmăresc ca echipamentul de joacă și mobilierul urban amplasat în perimetrul spațiilor de joacă și al celorlalte spații de agrement să fie în totalitate
.
Deficitul bugetar s-a situat la 3,39% din PIB, după primele cinci luni din 2025, comparativ cu 3,41% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. ”Execuția bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 64,23 miliarde lei, respectiv 3,39% din PIB față de deficitul de 60,10 miliarde lei, respectiv 3,41% din PIB aferent celor cinci
.
Traseul Circuitul Someșului Cald din Munții Apuseni, a fost redeschis în totalitate după ce a fost grav afectat de o furtună. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Parcului Natural Apuseni printr-o postare pe Facebook. Pentru redeschiderea traseului, echipele de intervenție au degajat toți arborii căzuți, iar marcajele turistice au fost refăcute pe întreaga lungime a circuitului, pentru a fi din nou vizibile și ușor de urmărit. „Atenție! Traseul este relativ
.
Un bărbat de 53 de ani din Aiud a fost reținut de polițiști după ce a fost surprins în fața ușii unei locuințe față de care avea emis un ordin de protecție provizoriu. Potrivit IPJ Alba, la data de 26 iunie 2025, polițiștii din Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 53 de ani, din Aiud, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.