Arhiepiscopul Claudiu Lucian Pop explică în meditația sa cum sufletul omului este asemănat unei cetăți fortificate, care însă poate fi biruită prin prezența lui Isus. În contextul intrării Mântuitorului în Ierihon și în casa vameșului Zaheu, el subliniază că zidurile interioare, reprezentând piedicile spirituale, pot fi doborâte prin întâlnirea cu adevărata identitate a persoanei, reflectată în ochii lui Dumnezeu, potrivit %source%.
👉 Cetatea Ierihonului ca simbol al rezistenței sufletești la schimbare
Sufletul omului este asemănat cu o cetate fortificată, creată de Dumnezeu pentru a rezista în fața dușmanilor, însă păcatul originar îi provoacă o miopie spirituală ce împiedică discernământul. Ierihonul, cunoscută drept o cetate de neînvins, reprezintă această rezistență la chemarea divină, închizându-și porțile în fața poporului lui Dumnezeu care revenea din robia Egiptului și rătăcirea prin deșert.
Zidurile groase ale cetății au cedat doar la porunca Domnului, când trâmbițele și strigătele de biruință s-au ridicat de la popor, semnal al ascultării și credinței. Totuși, ele reapar mereu în sufletul omului, simbolizând obstacolele și neascultarea ce trebuie înlăturate prin rugăciune și credință, tema ce răsună în cântările liturgice.
👉 Zaheu – imaginea luptei interioare între identitate și aparențe
Zaheu, mai-marele vameșilor și personajul central al acestui episod, reflectă o stare de schizofrenie existențială, având două identități simultane: cea publică, mică și condamnabilă, și cea adevărată, ascunsă în adâncul sufletului, de fiu al lui Avraam și credinței. Isus descoperă această identitate autentică dincolo de masca socială.
Privirea lui Isus îl ajută pe Zaheu să se vadă în mod real, în contrapondere cu judecata lumii care îl condamnă pentru profesia și trecutul său. Mântuitorul se apropie de cei respinși, reamintind că El a venit pentru păcătoși și marginalizați. Astfel, întâlnirea cu Isus devine cheia pentru ca zidurile sufletești să cedeze și adevărata identitate să iasă la lumină.
