Noul guvern cu puteri depline s-a instalat deja la Palatul Victoria, unde a avut și prima ședință. Premierul Ilie Bolojan promite că va echilibra finanțele statului aflat acum în situația unui deficit nesustenabil. Guvernul va acționa pe trei direcții prioritare: ordine în finanțele publice, bună guvernare și respect pentru cetățeni, a spus prim-ministrul la votul de învestitură în parlament. De restructurare este nevoie și la ANAF a transmis și noul ministru de finanțe, liberalul Alexandru Nazare, potrivit Rador. Noul ministru a fost întrebat și de unde va face rost de 30 de miliarde de lei până la sfârșitul anului pentru a reduce deficitul bugetar, așa cum și-a propus guvernul Bolojan. ”Sunt perfect conștient că este o misiune foarte grea, dar trebuie să găsim resursele pentru acoperirea acestei sume și trebuie să convingem românii și finanțatorii internaționali și Comisia să vină împreună în acest efort tocmai pentru a evita acest downgrade care ar declanșa o situație mult mai complicată pentru România și mult mai dureroasă. Acesta este răul cel mai mare pe care trebuie să-l evităm, iar răul cel mai mic este adoptarea acestui pachet de măsuri” a spus ministrul. Vezi și: Poate sau nu ANAF să oprească mașini în trafic? Care sunt condițiile și ce riscă șoferii care nu respectă indicațiile La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat că va fi eliminată categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției la sănătate și a subliniat că veniturile pacienților nu vor fi afectată de taxarea concediilor medicale. ”În momentul de față, atunci când un pacient este în concediu de boală, venitul la finalul lunii este mai mare, tocmai pentru că acel venit nu se impozitează CASS. Odată cu aplicarea CASS-ului, venitul n-o să scadă. Avem milioane de concedii fictive. Asta este una dintre măsurile care va descuraja pacienții și medicii, pe de altă parte, să mai elibereze acest tip de concedii medicale fictive.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția în legătură cu tentative de fraudă în numele Poliției de Frontieră și recomandă să nu fie furnizate informații personale. „Atenție – Tentative de fraudă în numele Poliției de Frontieră! Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unei campanii de apeluri telefonice frauduloase, în care cetățenii sunt contactați de pe numere necunoscute. Un mesaj preînregistrat, în limba engleză, susține că persoana apelată este
.
Un tânăr din Alba s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic, în județul Hunedoara. Potrivit IPJ Hunedoara, luni, 21 iulie, în jurul orei 23:20, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 705, la intersecția cu DN7, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din județul Alba. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat
.
Primăria Aiud organizează concurs pentru ocuparea unui post de consilier achiziții publice. Înscrierile se fac până la data limită de 11 august. În conformitate cu prevederile art. VII alin. (3) lit. a) din OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare
.
Idealizarea regimului comunist nu mai reprezintă doar o opinie sau o vulnerabilitate culturală, ci a devenit o reală problemă de securitate națională, a avertizat Daniel Șandru, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (ICCMER). Declarația a fost făcută marți, la Palatul Victoria, în cadrul evenimentului de lansare a studiului sociologic realizat de INSCOP Research, care măsoară nivelul de nostalgie față de comunism în societatea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.