Bani de la UE pentru brutării, fabrici de bere si de lactate: Ministerul Agriculturii a publicat în Monitorul Oficial Schema de ajutoare DR 23, în valoare totală de aproape 165 de milioane de euro, pentru finanțarea producătorilor de lactate, fabricilor de bere, brutăriilor și a altor afaceri afaceri din sectorul producției de alimente Schema de ajutor DR-23 — „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în anexa I a Tratatului de funcționare a Uniunii Europene din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 al României” a fost aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 244/2025, anunță Startupcafe.ro. Lista Codurilor CAEN eligibile: Investiții în active corporale: Investiții în active necorporale:
Când se plătesc pensiile în august, luna în care intră în vigoare taxarea. Cum se va aplica CASS. Pensiile se plătesc fără întârzieri în luna august, iar cele mai mari de 3.000 de lei vor fi diminuate cu 1-% din valoarea care depășește acest prag. Reamintim că începând cu 1 august 2025, se va aplica o contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru partea din pensie care
.
Guvernul României pregătește o modificare importantă a Codului de Procedură Fiscală, care va readuce în atenție o măsură controversată: publicarea listei cu persoanele fizice care nu își plătesc datoriile către stat. Este vorba despre o schimbare ce vizează eliminarea secretului fiscal, pentru a permite autorităților locale și centrale să afișeze public numele, natura și cuantumul sumelor restante ale contribuabililor. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că Executivul lucrează la un
.
Rovinieta pentru autoturisme devine mai scumpă din 1 septembrie 2025. Șoferii de autoturisme din România vor plăti mai mult pentru rovinietă, începând cu 1 septembrie 2025. Potrivit unui proiect al Ministerului Finanțelor, noile tarife vor fi mai mari cu până la 74% față de cele practicate în aprilie 2025. Iată noile prețuri propuse: Aceste modificări vizează exclusiv autoturismele, urmând ca tarifele pentru celelalte categorii de vehicule (camioane, autobuze etc.) să
.
Păcănelele, la mâna primarilor. Guvernul vrea ca interzicerea sau autorizarea jocurilor de noroc să se facă la nivel local, a anunțat vineri ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, într-o conferință de presă susținută alături de premierul Ilie Bolojan Primarii vor putea decide interzicerea sau autorizarea sălilor de jocuri de noroc în localități Primarii vor avea dreptul legal de a aproba sau interzice funcționarea sălilor de jocuri de noroc și a păcănelelor în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.