Duminică, 13 iulie, de la ora 12.00. Poiana Călineasa din Gârda de Sus va deveni gazda ultimei etape a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului-concurs de tradiții și obiceiuri ”Cultură pentru Cultură”. Anterior, s-au desfășurat etapele de la Cetatea Greavilor (Gârbova), Castelul Sâncrai și Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți. Duminică, 13 iulie, caravana tradiției ajunge într-unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale Munților Apuseni, într-o poiană în care timpul pare că s-a oprit pentru a păstra intact spiritul satului de altădată. Evenimentul aduce din nou în fața publicului și a unui juriu de elită zeci de grupuri și artiști amatori din satele județului Alba, care vor interpreta cu emoție: Într-un decor de vis, între brazi și stânci, satul românesc își va rosti din nou povestea – una vie, trăită, transmisă, spun organizatorii. Exigența și profesionalismul jurizării vor fi asigurate, ca și la celelalte etape, de o echipă de nume sonore în etnologie și folclor: Acest festival premiază continuitatea memoriei colective, felul în care comunitățile știu să-și spună povestea cu demnitate, frumusețe și emoție. În încheierea festivalului va fi spectacolul folcloric de gală, susținut de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijată de Alexandru Pal.
Congresul extraordinar al PNL se reunește sâmbătă la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului, în prezența a 1.200 de delegați. Județul Alba a trimis 42 de delegați, a precizat secretarul general al filialei, Marius Hațegan. Printre cei care vizează funcții la nivel înalt în partid se numără și trei liberali din Alba. Este vorba despre președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, care candidează pentru o poziție de vicepreședinte
.
Horoscop de weekend 12 – 13 iulie: Sfârșitul de săptămână ne aduce o energie specială, marcată de poziționarea favorabilă a planetelor și de influența puternică a verii în toi. Luna în creștere activează sectoarele de creativitate și relații, în timp ce Soarele strălucește în zodia Racului, încurajându-ne să ne conectăm cu familia și cu tradițiile. Acest weekend este perfect pentru a ne încărca bateriile, pentru a ne reconecta cu noi
.
Evenimente de weekend în Alba: Sărbătoarea Muzicii continuă, sâmbătă și duminică, în Piața Cetății din Alba Iulia, cu spectacole extraordinare la care accesul publicului este gratuit. Iar în alte locații din județ sunt festivaluri de tradiții, concerte și competiții sportive. În acest weekend, este și sărbătoarea comunei Râmeț. Sărbătoarea Muzicii 2025 la Alba Iulia Sărbătoarea Muzicii 2025 continuă în Piața Cetății din Alba Iulia, cu noi spectacole interesante pentru albaiulieni
.
Consiliul Județean Alba vrea să construiască un adăpost pentru câinii fără stăpân din județ. Acesta va avea o capacitate de peste 200 de locuri și va fi amplasat pe un teren de 5.000 mp din extravilanul localității Câlnic. Consiliul Județean Alba a cumpărat pe 11 iulie, prin intermediul platformei SEAP, servicii de elaborare studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Adăpost pentru gestionarea și protecția animalelor din județul Alba”. Valoarea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.