Laurencio Rad, absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a fost admis la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” București la specializarea Echipamente și Sisteme de Comandă și Control pentru Autovehicule, pe singurul loc alocat pentru absolvenții colegiilor militare. „Fiecare început de drum este greu, dar atât timp cât știi care este destinația, nimic nu pare imposibil. Pentru a ajunge să aibă cariera pe care și-o dorește, absolventul Laurencio Rad a știut că trebuie să acorde o importanță deosebită educației și disciplinei. Perseverența și seriozitatea cu care s-a pregătit în cei patru ani, sub îndrumarea dascălilor şi cadrelor militare ale colegiului, i-au adus absolventului nu doar rezultate remarcabile, ci și o atitudine matură, responsabilă și dedicată”, au transmis reprezentanții colegiului. Laurencio a obținut media 10 la testul de verificare a cunoștințelor susținut în vederea admiterii la academie, iar media de repartiție este 9,73. „Privind în urmă, cei patru ani petrecuți în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au fost o călătorie a transformării. De la un adolescent plin de emoții la început de drum, am ajuns un tânăr pregătit să pășească într-o carieră militară de elită, datorită muncii constante, sprijinului necondiționat și îndrumării atente a profesorilor și cadrelor militare care m-au format. Am evoluat enorm în tot acest timp și am reușit să demonstrez mie și celor care au crezut în mine că nimic nu este imposibil atunci când muncești cu seriozitate și nu renunți. Admiterea pe acest loc unic este dovada faptului că perseverența, disciplina și visurile pot merge mână în mână. Le sunt profund recunoscător tuturor celor care au fost parte din formarea mea: colegi, cadre militare, profesori pentru încrederea și susținerea lor. Fiecare zi trăită aici a contribuit la ceea ce sunt astăzi.
Ministrul Economiei, Radu Miruță, merge sâmbătă la Cugir, după incendiul izbucnit la fabrica de arme din oraș. Reamintim faptul că un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:00, într-o hală de depozitare a muniției aflată în cadrul Uzinei Mecanice din Cugir. Pentru stingerea acestuia, pompierii au intervenit cu ajutorul unor roboți. Vezi și UPDATE VIDEO: INCENDIU într-o hală de depozitare muniție, la fabrica de
.
Un bărbat din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp ce conducea băut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe B-dul Încoronării din municipiu. Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 1/2 august 2025, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Bulevardul Încoronării din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din
.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a făcut precizări despre achizițiile de obiecte lux din bugetul instituției. Acesta explică despre cheltuielile de aproximativ 250.000 de euro că au fost făcute înainte ca el să preia mandatul. Originar din Cluj, președintele Senatului României a precizat că a cerut deja informări oficiae privind ce s-a întâmplat, potrivit cluj24.ro. Și achizițiile făcute anterior, despre care am cerut o informare, pentru că nu știam așa ceva.
.
Stație de reîncărcare pentru vehicule electrice, în comuna Horea din Munții Apuseni. Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) – Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat recent depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Horea, județul Alba”. Potrivit documentației, prin acest proiect se dorește amplasarea unei stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în satul Mătișești
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.