În 6 iulie 2025, în Duminica a IV-a după Rusalii, va avea loc proclamarea canonizării locale a Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. În acest context, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei și Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț organizează o serie de evenimente duhovnicești și culturale dedicate Sfântului Cuvios Dometie. Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț s-a născut la 13 octombrie 1924, în comuna Bălăneşti, județul Buzău, din părinți binecredincioși. El a primit la botez numele Stelian, fiind cel de-al patrulea copil din cei doisprezece ai familiei întemeiate de Ioan și Filofteia Manolache. Toată familia Sfântului Dometie a avut dragoste față de slujirea lui Dumnezeu, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. Fratele cel mare, Gheorghe, ajunge cântăreț bisericesc. Fratele cel mic, Mihai, devine preot, iar Eugenia, sora părintelui, îmbrățișează viața monahală la Mănăstirea Râmeț, primind numele Eudoxia. La rândul ei, după trecerea la cele veșnice a tatălui, mama cuviosului se alătură comunității monahale de la Râmeț, primind numele Filotimia. În anul 1937 a finalizat cei șapte ani de studiu ai școlii din comuna Târlele Filiului, județul Brăila. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic de la Buzău, pe care l-a absolvit, ca șef de promoție, în anul 1945. În același an s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în anul 1949, realizând atât lucrarea de licență, cât și pe cea de doctorat, în perioada 1972-1975, sub coordonarea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Tânărul teolog primește hirotonia întru diacon la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Episcopia Aradului, la 6 august 1949, iar marele dar al preoției, la 7 august în același an, la Catedrala Episcopală din Arad. A fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii Prislop de Episcopul Andrei Magieru. La 14 septembrie 1949, în vechea Mănăstire Prislop, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, primește tunderea în monahism din mâinile Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop, avându-l ca naș și îndrumător în viața duhovnicească pe Sfântul Cuvios Serafim de la Sâmbăta de Sus. Sfântul Dometie și-a primit numele după un mare nevoitor isihastathonit, Cuviosul Dometie Trihenea, care avea și darul de a cânta foarte frumos. Hotărârea asupra numelui a venit după ce Sfinții Arsenie și Serafim, care l-au cunoscut pe cuviosul aghiorit în perioada lor de formare călugărească în Sfântul Munte, au văzut asemănarea dintre cei doi monahi în ceea ce privește cântarea bisericească. În cadrul aceleiași slujbe a fost călugărit și viitorul Mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală, care l-a avut ca naș pe Părintele Agaton Tudor de la Mănăstirea Antim din București, cel care va deveni ulterior Ieroschimonahul Daniil. De față au fost prezenți și Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim și Părintele Felix Dubneac. În anul 1950, Sfântul Cuvios Dometie a fost numit stareț al Mănăstirii Prislop, în urma arestării Sfântului Arsenie. A rămas în această ascultare până în anul 1952, când a fost transferat ca stareț la Mănăstirea Afteia-Cioara, vechea ctitorie a Sfântului Sofronie. La 15 august 1952, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, Sfântul Dometie este anunțat de un credincios că Securitatea urmărește să îl aresteze după Dumnezeiasca Liturghie. Începe slujba mai devreme și apoi fuge în pădure înainte ca organele Securității să prindă de veste. Necredincioșii se folosesc de câini ca să îi dea de urmă și, aproape de localitatea Vinerea, reușesc să îl ajungă. Părintele se ascunde după un fag bătrân și se roagă lui Dumnezeu să nu fie descoperit. Acoperit de harul lui Dumnezeu, securiștii trec cu necuvântătoarele pe lângă el fără a-l găsi. Sfântul Dometie găsește scăpare la Mănăstirea Ciolanu, de unde își cheamă ucenicele, pe care le închinoviază la Mănăstirile Rătești și Barbu. În această perioadă, Sfântul Dometie devine director de studii și profesor la școlile monahale ale Mănăstirilor Ciolanu, Rătești și Barbu, calitate în care a activat până în anul 1957, când a fost transferat ca slujitor la Catedrala Episcopală din Buzău. După patru ani, cere binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Bălan pentru a înființa o mănăstire de maici în Ardeal, dar ierarhul îl sfătuiește să reactiveze una din mănăstirile existente. După mai multe căutări, Cuviosul se hotărăște să meargă împreună cu ucenicele sale la Mănăstirea Râmeț. Acestea au rămas singure o vreme, întrucât Sfântul Dometie mai avea de îndeplinit unele responsabilități în Eparhia Buzăului, însă marele nevoitor ținea legătura cu maicile prin corespondență, cercetându-le ori de câte ori avea posibilitatea. În anul 1958 a fost transferat la Mănăstirea Piatra Fântânele, din județul Bistrița Năsăud. În anul 1959 i s-a dat răspunderea de stareț și organizator al Mănăstirii Dragomirești, de unde în același an a fost transferat în Ardeal, la Mănăstirea Râmeț. În scurt timp a devenit un duhovnic iubit de credincioși, căutat de popor pentru jertfelnicia și dragostea sa, fiind îngăduitor cu oamenii, dar foarte aspru cu sine însuși. La hramuri și la marile sărbători spovedea zi și noapte. Își oferea chilia pelerinilor, iar el dormea foarte puțin, așezat pe un scaun, uneori în pod sau în clopotniță, îngrijindu-se ca toți credincioșii să fie bine adăpostiți. Era cunoscut pentru darul împăciuirii, drept pentru care mulți îl chemau să îi ajute în momentele de cumpănă din familiile lor. Necăutând la lungimea sau osteneala drumului, Sfântul Dometie mergea acolo unde era chemat. Îi mângâia pe oameni, iar nopțile nedormite nu mai aveau importanță. Desăvârșita simplitate l-a însoțit mereu pe Sfântul Dometie. După truda de zi cu zi, seara își odihnea trupul istovit într-o chilie sărăcăcioasă pe care o împărțea cu alți doi monahi. Nu punea preț pe bunurile lumești și împărțea tot ceea ce se aduna din darurile credincioșilor. De multe ori chiar nu mai avea ce să dea și lua din chiliile maicilor pentru a face milostenie. Decât să vadă pe cineva lipsit ori neajutorat, mai degrabă prefera să rămână el desculț, fără cămașă sau fără palton iarna, mulțumindu-se cu gândul că nimeni din cei care au alergat la dânsul nu a ieșit neajutat sau nemângâiat. Iarna, maicile observau adesea pe zăpadă urme de picioare desculțe care duceau către chilia Sfântului și atunci pricepeau că iar și-a oferit încălțările unor nevoiași. Din dragoste de Dumnezeu și de aproapele, Sfântul Dometie dăruia totul fără rețineri, fără a căuta la jertfa sau eforturile pe care trebuia să le facă. Sfântul Dometia a murit la 6 iulie 1975.