Ultimul veteran de război din județul Alba, Gheorghe Tamaș, a plecat din această lume, la vârsta de 102 de ani, alăturându-se camarazilor săi din oastea cerească. Anunțul a fost făcut de Petruța Pop, coordonatorul Cercului Militar Alba Iulia. Gheorghe Tamaș, eroul din Daia Română, va fi înmormântat duminică, cu onoruri militare, la cimitirul din satul natal. Astfel, acesta s-a născut la 12 ianuarie 1923, în Daia Română. Înregimentat în cadrul Diviziei 20 Artilerie, veteranul de război a participat în cel de al Doilea Război Mondial, în perioada 1944-1945, luptând pe frontul de Vest, ca observator. A ajuns până în Cehoslovacia, iar experiența avută pe front a fost foarte dificilă. Celor interesați le povestea, cu durere în suflet, despre o întâmplare petrecută pe câmpul de luptă, atunci când un un tun a explodat, iar mai mulți camarazi și-au pierdut viața. A fost îngrijit exemplar de fiica sa, Maria Tamaș, iar în ultimii ani a fost vizitat și aniversat cu respect și prețuire de reprezentanți ai Cercului Militar Alba Iulia, elevi și ofițeri ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, oficialități locale și județene, dar și asociații militare. Odată cu plecarea din această lume a ultimului veteran de război, se încheie un capitol al istoriei orale a județului Alba. Rămân mărturii întâlnirile cu veteranii de război și poveștile lor de pe front, care vor fi publicate în viitorul apropiat de Cercul Militar Alba Iulia.
Grevă de avertisment în administrație: Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale, membri de sindicat, vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, care face parte din Federația sindicală Columna, potrivit Agerpres. ”Noi în urmă cu două săptămâni am
.
Definitivat 2025: Ministerul Educației a publicat luni, 21 iulie, rezultatele finale ale examenului de Definitivat. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. În județul Alba, majoritatea contestațiilor au fost depuse de către candidați pentru posturi de educatori sau învățători. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Vezi AICI rezultate
.
Visuri transformate în realitate pentru 17 absolvenți din 2025 ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Aceștia au fost admiși la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov la specializarea Management Aeronautic, arma Aviație – piloți aeronave cu motoare reactive. Potrivit reprezentaților colegiului, unul dintre visurile copilăriei a fost acela ca atunci când vei crește mare să ajungi pilot, iar pentru 17 dintre absolvenții Promoției 2025 visul s-a
.
Un bărbat de 44 de ani din Alba Iulia a fost reținut și s-a ales cu dosar penal după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu, s-a apropiat de soția sa și a avut discuții în contradictoriu cu aceasta. Potrivit IPJ Alba, la data de 20 iulie 2025, polițiștii de ordine publică din Alba Iulia au depistat un bărbat de 44 de ani, din municipiu, care nu a respectat măsurile
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.