Imaginea bisericii scufundate din Geamăna și cea a carierei de la Roșia Montană, au fost parte din pavilionul României la expoziția de la Osaka, grație unui concept realizat de două tinere arhitecte în vârstă de 24 de ani. Este vorba despre Georgiana Muraru și Anca Bodoloacă, cele două autoare ale conceptului creativ al pavilionului României. Cele două au povestit, la Hotnews, cum au decis să includă cele două imagini din Alba, în creația lor. Anca și Georgiana s-au inspirat din poezia lui Lucian Blaga, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Poezia a fost proiectată peste imaginea cu biserica scufundată de la Geamăna, sat din Munții Apuseni, unde a fost deversat sterilul de la explotarea de cupru Roșia Poieni. „La nivel de material vizual, am venit cu ideea să proiectăm neapărat și cariera de la Roșia Montană, care este spectaculoasă. Am fost acolo la un voluntariat și am fost într-un fel de drumeție până acolo și nu mi-a venit să cred cum poate să arate locul. Prin proiectul ăsta că am avut șansa să prezentăm lumii ce ascunde România. Trebuie să băgăm în față toate informațiile ca să-i facem inclusiv pe români conștienți de patrimoniu”, a spus Anca Bodoloacă. Vezi și VIDEO REPORTAJ: Geamăna, povestea satului fericit din Apuseni, devorat de un gigant de steril. Amintirile unui localnic Pavilionul României la expoziția de la Osaka a fost vizitat, în primele trei luni ale expoziției, de peste 360.000 de oameni. Expoziția mondială de inovație, știință și dezvoltare socială este deschisă din aprilie până în octombrie.
O dezbatere publică va avea loc marți, 19 august, la Blaj. Subiectul: parcări publice cu plată la Blaj. Mai exact din septembrie 2025 primăria din Blaj vrea să implementeze un sistem public de parcări cu plata. Drept urmare pentru ca proiectul să intre la vot trebuie prima dată sî intre într-o dezbatere publică. Cetățenii care vor să își exprime punctul de vedere pe acest subiect o pot face marți, 19
.
Microbuze școlare cumpărate la prețuri URIAȘE, în Alba și alte județe. România a cumpărat peste 1.300 de microbuze electrice pentru elevi din fonduri PNRR, la un preț supraestimat de circa 200.000 de euro/bucată (fără TVA), în condițiile în care un microbuz trebuia să coste între 90.000 și 100.000 de euro, cu tot cu profit, arată o investigație ReporterIS.ro. Majoritatea licitațiilor din țară, inclusiv una din județul Alba, au fost câștigate
.
Un accident rutier a avut loc marți, 12 august, în jurul orei 17.00, pe raza municipiului Aiud. Accidentul s-a petrecut la ieșirea din Aiud spre Ocna Mureș, în zona magazinului LIDL. Știrea inițială: Din primele informații primite de reprezentanții ISU Alba, în accidentul rutier ar fi implicat un autoturism. În urma accidentului o persoană ar fi rănită și s-ar afla în stare de inconștiență. Acesta nu ar fi încarcerată între
.
Bosch și Volkswagen au anunțat un parteneriat major pentru a aduce condusul automatizat de la un produs de nișă la un produs de masă, începând cu anul viitor. Această colaborare are ca scop să facă tehnologia accesibilă pentru milioane de șoferi, acoperind segmentele de piață de la cele de volum până la cele premium, potrivit Techrider.ro, care citează FinanzNachrichten. Mathias Pillin, Chief Technology Officer al diviziei de automobile de la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.