Izvorul Tămăduirii. În vinerea din Săptămâna Luminată, este praznic închinat Maicii Domnului. Potrivit calendar ortodox, sărbătoarea nu are dată fixă, ci depinde de momentul în care este vinerea din săptămâna după Paște. În biserici se sfințește apa, Aghiasma Mică. Sărbătoarea are semnificații deosebite pentru credincioși. Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este legată de o legendă ce relatează despre o minune petrecută în apropierea orașului vechi Constantinopol. Împăratul Leon cel Mare (457- 474), înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar bărbatul i-a cerut apă. A căutat, dar nu a găsit și a auzit un glas: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apă tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea, potrivit Agerpres. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică. Iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit. Izvorul este o preînchipuire care ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre: pe Maica Domnului. Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstreaza și în zilele noastre. Credincioșii care merg la Istanbul (fostul Constantinopol) se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcție este din secolul al XIX-lea. La subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apă tămăduitoare din trecut. De Izvorul Tămăduirii, se sfințesc apele, slujba cunoscută sub denumirea de Aghiasma Mică. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care își are originea în cuvântul „aghios”(sfânt). „Aghiasmos” se poate traduce și ca slujba de sfințire, dar și ca apă sfințită, potrivit crestinortodox.ro. Aghiasma mică se mai numeşte şi sfeştanie (cuvânt slavon), care înseamnă luminare sau slujba luminării. La început se înţelegea prin el numai Aghiasma cea Mare, care se săvârşeşte la Bobotează. Boboteaza se mai numeşte şi ziua luminilor sau a luminării, deoarece în această zi se botezau odinioară catehumenii. Aghiasma mică se săvârşeşte în Biserică şi prin case, iar uneori chiar la râuri şi fântâni (izvoare), în grădini, terenuri. În Biserică, Aghiasma mică se săvârşeşte de regulă la fiecare zi întâi a lunii. Mai ales la 1 august (începutul postului Adormirii Maicii Domnului), 1 septembrie (începutul anului bisericesc), precum şi în Vinerea din Săptămâna Luminată (Izvorul Tămăduirii), potrivit doxologia.ro. În biserici, aghiasma se face de obicei după Sfânta Liturghie, fie la sfârşitul Utreniei, fie chiar după Cântarea a 6-a a Canonului Utreniei, ca în Săptămana Luminată (în Lunea Paştilor sau în Vinerea Izvorului Tămăduirii). Aghiasma Mică, apa sfințită în biserici de Izvorul Tămăduirii se poate consuma de către credincioși tot anul. Comparativ, Aghiasma Mare de la Bobotează se folosește doar câteva zile după sărbătoare. Cu Aghiasma Mică se stropesc casele, gospodăriile, terenurile, animalele, izvoarele și fântânile. Se stropesc grădinile și livezile, pentru a avea rod în acest an. Oamenii cred că apa sfințită protejează recoltele de vremea rea. În case (sau la râuri şi izvoare), sfinţirea apei se săvârşeşte ori de câte ori cer credincioşii: În gospodării nu se spală, nu se calcă, nu se croiesc haine. Se spune că lucrul făcut în ziua sfântă nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată. Camerele din casă se stropesc cu Aghiasma Mică. Astfel se ”purifică” spațiul în care oamenii locuiesc. Același obicei este pentru grădini și livezi. Se stropesc cu apa sfințită pentru a avea recolte bogate și protejate de grindină. Se spune că în această zi apele sunt mai zbuciumate. Se mai spune că fântânile sfințite în această zi nu vor seca niciodată. Exista un obicei pentru tineri. Aceștia făceau legământul juvenil – în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Persoanele „legate”, verii, surorile, fraţii, fraţii de cruce, se întâlneau anual sau după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, ei se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori.