Lumina Sfântă: Miracolul Luminii de la Ierusalim, cunoscut și sub numele de „Sfânta Lumină” sau „Focul Sfânt”, este un fenomen anual care are loc în ziua Sâmbetei Mari în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în ajunul Paștelui ortodox. Acest eveniment este considerat miraculos de către credincioșii ortodocși și este asociat cu învierea lui Isus Hristos. Focul se manifestă diferit în fiecare an, iar în primele minute după ce se aprinde, în mod ciudat, nu frige. Miracolul Luminii este o tradiție veche în rândul creștinilor ortodocși din Orientul Mijlociu. Se spune că acest miracol are loc în fiecare an încă din secolul al IX-lea. Evenimentul este considerat a fi o manifestare a puterii divine și este însoțit de multă solemnitate și credință. În după-amiaza zilei de Sâmbăta Mare, mii de credincioși se adună în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, și în jurul ei. În interiorul bisericii, Patriarhul Ierusalimului intră singur în Edicula Sfântă (locul tradițional al Mormântului lui Hristos). Acolo, el se roagă și așteaptă apariția miraculoasă a luminii. Conform tradiției, Patriarhul este rugat să se roage în liniște, în timp ce credincioșii așteaptă afară. Se spune că luminile din interiorul Ediculei se sting brusc, iar Patriarhul iese afară cu două lumânări aprinse, pe care se presupune că le-a aprins din Focul Sfânt, care se aprinde miraculos înăuntru. Odată ce Patriarhul Ierusalimului aprinde lumânările cu Focul Sfânt, această lumină este transmisă rapid credincioșilor prezenți în biserică și în jurul ei. Credincioșii transportă apoi această lumină miraculoasă în alte biserici și locuri de cult din Ierusalim și din întreaga lume ortodoxă. Miracolul Luminii este privit ca un semn al prezenței divine și al învierii lui Hristos. Credincioșii consideră că această lumină adusă de Patriarhul Ierusalimului este curată și purificatoare, iar aprinderea lumânărilor cu această lumină este o experiență spirituală profundă pentru ei. Mărturii independente începând cu anii 1855 chiar, sugerează că pretenția nu e credibilă și că totul ar fi o farsă întinsă pe sute de ani. Charles Wilson, inginerul britanic care a făcut primul studiu topografic al orașului Ierusalim în anul 1860 considera și el că ceremoniile Luminii Sfinte din Ierusalim cu ocazia Paștelui ortodox reprezintă nu numai cel mai bun argument moral împotriva credinței că locul reprezintă ceea ce se pretinde a fi (anume Golgota și mormântul lui Hristos), ci și cea mai mare impostură din lume. Alt englez din aceeași perioadă, arheologul btitanic Charles Warren afimă: nu încape nici o îndoială că o minune însoțește ceremonia. Printre cele descoperite de Warren se numără și o rețea de galerii ce se află sub Cupola Stâncii. Înainte de a intra în Mormântul Domnului, patriarhul este examinat de autoritățile israeliene pentru a se dovedi că nu poartă cu sine mijloace tehnice de aprindere a focului. În trecut patriarhul care săvârșea slujba era percheziționat de un soldat turc pentru a nu avea cu sine în Sf. Mormânt o sursă de foc. Percheziționarea era una dură deoarece turcii nu credeau în minune ci doreau ca lumânările să nu se aprindă pentru ca lumea să își piardă credința. După ce asupra patriarhului nu s-a găsit o sursă de foc, iar el a ieșit din Sf. Mormânt cu lumânările aprinse, se spune că soldatul turc a căzut în genunchi și s-a convertit la creștinism.