Meteorologii au actualizat și prelungit avertizările de caniculă valabile în Alba și alte județe din țară până luni dimineața. Astfel, județul Alba se află de sâmbătă dimineața până duminică dimineața sub avertizare Cod Galben de caniculă, iar de duminică dimineața până luni dimineața sub avertizare Cod Portocaliu. De asemenea, sudul județului Alba se află sâmbătă sub avertizare Cod Galben de furtuni. Trei județe din sudul țării se vor afla de duminică până luni dimineața sub avertizare Cod Roșu de caniculă. În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt și Teleorman, valul de căldură se va menține intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală. Sâmbătă, în cea mai mare parte a Munteniei, local în Transilvania, în sudul Banatului și în Dobrogea continentală, canicula și disconfortul termic ridicat vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 15 și 20 de grade. În Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de 40 l/mp. Notă: manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi astăzi izolat și în sudul țării, iar mâine în Carpații Meridionali, de Curbură și în zonele submontane aferente. Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în județele Mehedinți, Dolj și Olt se vor înregistra temperaturi maxime de 39…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21…24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală. În Banat, Muntenia, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Dobrogei continentale, valul de căldură se va extinde și se va accentua, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală. În Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei și nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va extinde, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 18 și 20 de grade. Notă: luni, valul de căldură se va menține în cea mai mare parte a țării, iar în sud va continua să se intensifice.
Autoritățile din Alba au anunțat sâmbătă, în jurul orei 13:20, că a fost semnalată prezența unei ursoaice cu pui pe traseele montane din Scărița Belioara, rezervație aflată pe teritoriul comunelor Ocoliș și Poșaga. Potrivit ISU Alba, a fost emis un mesaj RO-Alert în zona respectivă.
.
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că problema pensiilor speciale va fi abordată în următoarele pachete de măsuri ale guvernului, cel mai târziu în al doilea sau al treilea. De asemenea, prim-ministrul a precizat că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, „care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România,
.
Un bărbat de 55 de ani din Câmpeni este cercetat de polițiști după ce și-ar fi lovit mama în vârstă de 79 de ani. Potrivit IPJ Alba, la data de 4 iulie 2025, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 79 de ani, din Câmpeni, cu privire la faptul că ar fi fost victima infracțiunii de violență în familie. Din primele verificări a reieșit
.
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 12:00, în zona satului Valea Inzelului din comuna Râmeț. Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în satul Valea Inzelului. Pompierii intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de muncă operativă. De asemenea, pentru stingerea incendiului intervine și SVSU Râmeț.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.