Prima ședință a coaliției de la instalarea Guvernului a avut loc miercuri, 23 iulie. Pachetul 2 de măsuri fiscale va fi amânat până la mijlocul lunii august, au declarat surse din coaliție pentru Antena 3 CNN. Potrivit surselor citate, premierul Ilie Bolojan a acceptat să nu blocheze la grămadă toate investițiile din programul Anghel Saligny. Urmează să fie făcută o analiză pe fiecare proiect în parte și vor fi stopate doar cele cu șanse mici de implementare. De asemenea, în această săptămână, toate propunerile fiscale vor fi discutate de partide cu ministrul de Finanțe și apoi vor fi anunțate. Printre acestea sunt impozitarea cu 16% a tranzacțiilor cu criptomonede, impozitul pe cifra de afaceri. Reamintim faptul că PSD a cerut continuarea finanţării programului Anghel Saligny, eliminarea plăţii CASS pentru veteranii de război, eliminarea plăţii CASS pentru mamele în concediu de creştere a copilului și impozitarea cu 0,5% pe cifra de afaceri (companiile cu venituri de peste 50 milioane de euro). Secretarul general al partidului, Paul Stănescu, este cel care a cerut de urgenţă o întrunire între liderii celor patru partide din coaliție. Sorin Grindeanu a anunțat că s-a decis în coaliție ca, în următoarele două – trei săptămâni, fiecare președinte de Consiliu Județean, împreună cu prefectul fiecărui județ, să discute la Ministerul Dezvoltării proiect cu proiect, stadiul acelui proiect, stadiul de finanțare astfel încât niciunul să nu fie înghețat. „Pentru PSD este extrem de important să fi fost atinse trei puncte. Primul – legat de propunerile pe care PSD le are pentru reformarea statului care să fie prinse în pachetul 2, îndreptarea unor decizii din pachetul 1 adoptat și identificarea unor formule raționale pentru continuarea investițiilor esențiale în comunități prin programul național
. Noi cred că am reușit să impunem o voce a rațiunii – investițiile din nu îngheață”, a spus Grindeanu la Parlament.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail