Un bărbat din Alba, îngrijitor la o stână de animale, care a provocat un incendiu violent, a fost condamnat de magistrații Judecătorei Blaj. În urma incendiului provocat au murit aproape 500 de oi și miei. De asemenea au ars și 22 de tone de porumb. O decizie în primă instanță fost dată de magistrații din Blaj în data de 8 iulie 2024. Motivarea instanței a fost făcută publică. Incendiul s-a produs în data de 23 martie 2022, într-o zonă din comuna Valea Lungă. Focul a pornit după ce bărbatul a dat foc la vegetația uscată care se afla în proximitatea saivanului la care era cioban. Pentru a stinge incendiul au intervenit pompierii din Blaj care s-au luptat timp de câteva ore bune cu focul. ”În jurul orei 7.00, la o distanță de aproximativ 300-400 de metri de saivan, folosind o brichetă, inculpatul a dat foc vegetației uscate, în 10 locuri. În jurul orei 11.00, folosind aceeași brichetă, inculpatul, aflat în stare avansată de ebrietate, a dat foc vegetației și în zona denumită popular “Spre Vârtoape” situată în spatele saivanului. Cu această ocazie, inculpatul s-a îndepărtat, a lăsat incendiul nesupravegheat, iar focul s-a extins cuprinzând saivanul și baloții de lucernă. Inculpatul la scurt timp alături de un martor au intrat în saivan și au reușit să scoată afară 80 de oi și 55 de miei. În urma incendiului, au ars în întregime saivanul, 22 de tone de porumb boabe, 1500 de baloți de lucernă, iar 210 oi și 235 de miei au decedat”, au notat magistrații. Pagubele în urma incendiului au fost în suma de 344.500 lei. Pentru fapta sa, bărbatul a fost condamnat ”la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.400 lei (120 zile amendă X 20 lei corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă”, au notat magistrații Judecătoriei Blaj.
Huda lui Papară, una dintre cele mai mari și spectaculoase peșteri din România, situată în Munții Trascăului din județul Alba, atrage anual turiști pasionați de aventură, datorită peisajului spectaculos și traseelor subterane inedite. Deși atrage turiști prin frumusețea și misterul său, accesul este recomandat doar celor experimentați. Primăvara, ploile torențiale sau viiturile provocate de topirea zăpezilor pot transforma traseul subteran într-o capcană, din cauza creșterii bruște a nivelului apei. Totodată,
.
Parc fotovoltaic în comuna Cricău. Comuna Cricău va beneficia în curând de o centrală fotovoltaică cu o putere instalată de 143 kWp, care va acoperi aproape tot consumul de energie electrică al instituțiilor publice, inclusiv iluminatul stradal. Investiția se ridică la aproape 700.000 de lei, fără TVA. Primăria Cricău a lansat pe 11 iulie, în platforma SEAP, o licitație pentru proiectarea și punerea în funcțiune a unei centrale fotovoltaice pentru
.
Un bărbat în vârstă de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, după ce s-ar fi răsturnat cu un ATV într-o zonă împădurită din apropierea localității Strungari, județul Alba, au transmis reprezentanții IPJ Alba. Potrivit primelor informații, accidentul a avut loc într-un teren accidentat, greu accesibil. După incident, victima a fost transportată de o persoană către ambulanță, însă, din nefericire, a fost decedat. Polițiștii au deschis un dosar penal și
.
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veștea, Nicoleta Pauliuc, Ciprian Ciucu. Pentru pozițiile de prim-vicepreședinți s-au înscris zece candidați, respectiv Valeriu Iftime, Adrian Veștea, Florin Roman, Alin Tișe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.