Profesorii din învățământul preuniversitar pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei didactice și a salariului aferent, dacă nu sunt mulțumiți de orele primite în alte școli. Măsura apare în ordinul ministrului Educației nr. 5.198/2025, publicat recent în Monitorul Oficial. Măsura se aplică în baza Procedurii privind constituirea normelor didactice pentru anul școlar 2025-2026, elaborată în contextul modificărilor aduse de Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, scrie Edupedu. Reducerea normei se va face cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale și a vechimii în muncă și în învățământ, conform procedurii oficiale. Din toamnă, norma didactică de predare crește cu două ore pe săptămână, în urma intrării în vigoare a Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, act normativ care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 25 iulie 2025, intrând în vigoare în aceeași noapte.
Sindicaliștii din Educație amenință cu boicotarea începerii anului școlar și anunță că școala nu va începe pe 8 septembrie, așa cum este stabilit. Nemulțumiți de pachetul de austeritate impus și de lipsa unei soluții reale, profesorii sunt hotărâți să continue protestele, inclusiv cu un miting masiv în Capitală și acțiuni radicale pe termen lung. Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că ”sunt foarte
.
Subiecte Bacalaureat 2025 la Matematică și Istorie. Cerințele din sesiunea a doua. Primele rezultate vor fi publicate luni, 18 august, iar cele finale în 26 august. Examenul continuă miercuri, 13 august, cu proba la alegere în funcție de profil și specializare. Cerințele primite de candidații de la Matematică-Informatică Articol în actualizare. Subiectele la istorie vor fi publicate în curând Sunt declarați promovați candidații care îndeplinesc, simultan, următoarele condiții: VEZI ȘI
.
Un tânăr de 29 de ani din Ocna Mureș a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a deplasat la locuința fostei iubite din Ighiu, unde a agresat-o fizic. Potrivit IPJ Alba, la data de 11 august 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 29 de ani,
.
Un accident rutier a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 11 august, pe raza localității Almașu Mare. Un pasager a fost transportat la spital. Potrivit IPJ Alba, în după-amiaza zilei de 11 august 2025, polițiștii din Zlatna au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 705 D, pe raza localității Almașu Mare, a avut loc un eveniment rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.