Program de guvernare 2025-2028: se urmărește reorganizarea structurilor teritoriale ale Poliției Române, Jandarmeriei și Poliției de Frontieră, pentru optimizarea resurselor și eficientizarea intervenției operative. Măsurile vor fi luate în baza unei hărți de risc actualizate anual. este una dintre prioritățile privind reforma Ministerului Afacerilor Interne prevăzute în programul de guvernare. Printre obiectivele generale în programul de guvernare se mai numără revizuirea cadrului de funcționare a Poliției Locale în colaborare cu autoritățile publice locale, pentru o mai bună delimitare a atribuțiilor și o integrare funcțională în sistemul național de ordine publică. ”Poliția locală va fi regândită și dimensionată în raportul cu populația și într-o colaborare pentru partajare resurse cu Poliția Română”, se arată în document. Vezi Programul de Guvernare al AUSTERITĂȚII: LISTA completă a măsurilor. Scade numărul bugetarilor și salariile. DOCUMENT Se prevede reformarea Academiei de Poliție și a centrelor de formare, prin adaptarea curriculei la noile tipuri de infracționalitate (cybercrime, trafic de persoane, dezinformare), în parteneriat cu universități și instituții internaționale, potrivit Agerpres. ”Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va juca un rol esențial în consolidarea securității naționale, în creșterea rezilienței instituționale și în asigurarea unui climat de ordine publică și siguranță cetățenească, într-un context european tot mai complex. MAI va urmări modernizarea profundă a structurilor sale, printr-o abordare centrată pe prevenție, profesionalizare, interoperabilitate digitală și apropierea de cetățean. Prioritățile sale vor include combaterea criminalității organizate și a migrației ilegale, securizarea frontierei, adaptarea capacității de intervenție la riscurile climatice și hibride, precum și modernizarea managementului resurselor umane și materiale”, se menționează în programul de guvernare. Prin măsuri clare de reformă instituțională, digitalizare și cooperare interinstituțională, MAI va deveni un actor-cheie în procesul de modernizare a statului român, cu impact direct asupra încrederii publice și a coeziunii sociale. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) va continua să asigure un rol esențial în consolidarea rezilienței naționale într-un context european și euro-atlantic tot mai complex. Potrivit sursei citate, se are în vedere și reorganizarea instituțională a structurilor subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Inspectoratului General de Aviație, precum și a serviciilor de ambulanță județene, pe principiul comasării structurilor județene/punctelor de operare aero-medicale în structuri teritoriale. De asemenea, mai este planificată o comasare a serviciilor publice (județene și locale) Salvamont-Salvaspeo într-un singur serviciu județean care să asigure răspunsul integrat la nivelul județului. Vor fi luate o serie de măsuri pentru accelerarea absorbției fondurilor UE (PNRR și Coeziune), precum și continuarea derulării programelor de finanțare prin PNRR și FEDR a programelor de dotare a Poliției Române, a Jandarmeriei și Poliției de Frontieră cu mijloace de mobilitate și tehnologie de supraveghere non-invazivă. În privința măsurilor de dezvoltare, este prevăzută creșterea capacității de analiză integrată a datelor operative, care va integra informațiile provenite de la Poliție, Jandarmerie, Poliție de Frontieră, IGI și ISU, pentru anticiparea amenințărilor și intervenții coordonate, în special în zonele cu risc criminogen, a porturilor și regiunii Mării Negre. Noul program de guvernare va implica elaborarea unei strategii de creștere a prezenței MAI în comunități prin ”poliția de proximitate”, în special în zonele rurale și urbane marginalizate, cu accent pe prevenție și dialog; dezvoltarea capacității de efectuare a anchetelor digitale, a capacității analitice și de investigații financiare, în vederea identificării și confiscării produsului infracțional și creșterea capacității MAI de a preveni și combate infracțiunile care aduc prejudicii mediului, cu accent pe fondul forestier național, deșeuri și biodiversitate. În plus, se va avea în vedere accentuarea rolului polițistului în descoperirea și investigarea infracțiunilor, prin munca informativă de calitate, prezența acestuia în medii de interes operativ și inițiativă în identificarea infracțiunilor, autorilor și a probelor, dar și intensificarea colaborării cu unitățile de parchet pe principiul responsabilităților partajate.
Viniete false pentru Bulgaria: În plin sezon estival, turiștii care își petrec vacanța în Bulgaria sau tranzitează țara spre Grecia sau Turcia sunt vizați de un avertisment oficial privind site-uri neautorizate care vând viniete electronice la prețuri exagerate sau false. Autoritățile de la Sofia îi avertizează pe șoferii străini cu privire la riscurile pe care și le asumă când cumpără o vinietă de pe un site neautorizat. Astfel, aceste platforme
.
Seara Pescarilor la Limba: Evenimentul tradițional organizat de Asociația Limbenii și Primăria Comunei Ciugud se va desfășura sâmbătă, 26 iulie 2025, Localitatea Limba din comuna Ciugud, județul Alba, se pregătește să găzduiască o nouă ediție a evenimentului tradițional „Seara Pescarilor”, care va avea loc sâmbătă, 26 iulie 2025, în zona „La Marina” din satul Limba. Evenimentul, organizat în parteneriat de Asociația Limbenii și Primăria Comunei Ciugud, promite să combine tradiția
.
Izvorul public de la Limba a fost vandalizat, însă persoana vinovată a fost prinsă, anunță reprezentanții Primăriei. Izvorul public din Limba a fost vandalizat cu mesaje amenințătoare care susțineau, în mod fals, că apa ar fi otrăvită. În urma sesizării incidentului, pe pagina de Facebook a comunității din Limba a fost publicat un mesaj de avertizare, prin care cetățenii erau rugați să nu folosească apa din izvor până la finalizarea
.
ADR Centru a anunțat miercuri, 23 iulie că a fost publicat Ordinul MIPE nr. 3638/ 22.07.2025 pentru aprobarea modificării Ghidului solicitantului destinat finanțării microîntreprinderilor din cadrul Programului Tranziție Justă 2021 – 2027. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat pe 22 iulie Ordinul nr. 3638 pentru aprobarea modificării Ghidului solicitantului „Intervenții care sprijină Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.