Restaurarea și punerea în valoare a Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia. Institutul Național al Patrimoniului a lansat luni, 27 mai, în SEAP, o licitație pentru servicii de proiectare și asistență tehnică pentru elaborarea documentației tehnico-economice pentru consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Bibliotecii Batthyaneum (fosta mănăstire a trinitarienilor) din Alba Iulia. Valoarea totală este estimată la peste 1.628.385 lei, fără TVA. Prin restaurarea imobilului, acesta va fi reintrodus în circuitul atât turistic cât şi cultural, redevenind astfel un punct de atracţie important al localităţii. Datorită zonei, a arhitecturii imobilului şi a posibilităţii de a atrage grupuri diferite de public, se estimează un număr de 5000 de vizitatori anual, cu afluenţă mai ridicată în lunile verii. Potrivit documentației, statutul de monument istoric al clădirii presupune condiţionări în privinţa intervenţiei pe sistemului constructiv și finisaje, considerate părţi integrante ale monumentului istoric. Prin urmare, orice intervenţie structurală trebuie să aibă în vedere acest aspect şi să se bazeze atât pe evaluarea comportamentului structural, cât şi pe stabilirea valorilor culturale ale sistemului structural tradiţional. Autenticitatea monumentului istoric cuprinde atât forma şi compoziţia arhitecturală, cât şi componentele şi soluţiile structurale. Intervenţiile trebuie, deci, proiectate în aşa fel încât să pună în valoare sistemul structural istoric şi, în măsura în care este necesar, să introducă elemente complementare, dar în nici un caz să nu îl substituie. Intervenţiile menite să rezolve probleme de natură geo-tehnică şi de fizica construcțiilor se rezolvă pornind de la aceleaşi exigenţe, ale protejării valorilor și substanţei monumentului istoric, care cuprind și soluţiile compoziționale, structurale şi tehnice. Starea de degradare a unor elemente și alcătuiri constructive, a unor finisaje sau componente artistice nu justifică înlocuirea lor. Se va alege întotdeauna restaurarea existentului şi nu se va accepta înlocuirea, decât în situaţii limită, în care nu se poate identifica o soluţie de conservare şi restaurare viabilă. Potrivit temei de proiectare, lucrările de restaurare şi conservare trebuie să respecte următoarele principii de calitate: Intervenţia de restaurare a imaginii specifice va propune o arhitectură contemporană care interpretează arhitectura istorică, evitându-se pastişele sau falsul istoric. Tototodată, se vor respecta exigenţele punerii în operă a materialelor care să le reproducă pe cele istorice, cu grijă extremă pentru detaliu şi calitate a proiectării şi execuţiei (teste de rezistenţă a materialelor şi a alcătuirilor constructive, prin probe de laborator şi teste in situ). În prezent, conform situaţiei din teren, se consemnează necesitatea următoarelor intervenţii directe: Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia a fost înfiinţată în 31 iulie 1708, din iniţiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei Batthyâny Ignâc (1741-1798). Alături de un observator astronomic, mai multe colecţii cu caracter muzeal, biblioteca constituia o parte a fundaţiei culturale de interes public creată de acesta cu denumirea de Institutum Batthyaniani / Institutul lui Batthyani din Alba Iulia. Institutul a fost amenajat în clădirea fostei Biserici trinitariene din Alba Iulia. Edificiul, construit în stil baroc între 1719-1738 a suferit modificări în cursul secolului al XVIII-lea impuse de destinațiile succesive ale acestuia: Nucleul de astăzi al Biliotecii Batthyaneum, totodată fondul-tezaur al acesteia, îl constituie colecţia privată a episcopului Batthyâny Ignâc, formată din 18.000 de unităţi bibliografice, tipărituri şi manuscrise datate începând cu secolul al IX-lea. Ele au fost procurate prin achiziţiile efectuate în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea. Cele mai importante sunt biblioteca arhiepiscopului Vienei, Cristoforo Migazzi, şi cea a Bisericii Sfântul Iacob din Levota. Donaţiile au constituit forma principală de îmbogăţire a fondurilor bibliotecii în cursul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea. Observatorul astronomic a funcţionat numai până la Revoluţia din 1848, când a fost bombardat. Ulterior, a fost transformat în muzeu, destinaţie cu care a mai funcţionat vreme de un secol. Biblioteca a funcţionat neîntrerupt până astăzi, fiind administrată de episcopia romano-catolică din Alba Iulia până în 1953. În 1962, a devenit filială a Bibliotecii Centrale de Stat, actuala Bibliotecă Naţională a României. Cea mai reprezentativă sală a bibliotecii, Aula Magna, păstrează amenajarea de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, în stilul austriac „Zopf”, amestec de Neoclasicism şi Rococo, având aceeaşi structurare interioară a spaţiului în nava supraînălţată de o galerie, altar şi cor. În 1912, s-au pus aici bazele unui valoros muzeu de arheologie şi de artă sacră, care şi-a îmbogăţit colecţiile în perioada interbelică, perioadă din care datează şi denumirea de Batthyaneum. Valoarea Bibliotecii este dată şi de cele două arhive ale Transilvaniei, a Conventului de la Cluj-Mănăştur şi a Capitlului de la Alba Iulia.
Transportul cu autobuzul va fi mai scump pe mai multe trasee din județul Alba. Sunt propuse noi prețuri la bilete și abonamente. Este vorba despre trasee operate de firma Excelent Trans, în zonele Aiud, Ocna Mureș și Blaj. Propunerea intră la aprobare în ședința Consiliului Județean Alba din 7 iulie. Sunt vizate traseele:
.
Rezultate EVALUARE NAȚIONALĂ 2025: Ministerul Educației publică joi, 3 iulie, notele și mediile elevilor la examen. Rezultatele vor fi comunicate până cel târziu la ora 12.00. Pe baza mediilor de la Evaluare Națională, elevii se vor putea înscrie la liceu. Notele și mediile absolvenților de gimnaziu vor fi publicate anonimizat, cu codul acestora și școala de proveniență. Joi, 3 iulie, în intervalul orar 14.00-18.00, dar și în 4-5 iulie, elevii
.
Trei tineri care au dat 25 de spargeri în Alba Iulia și în Sebeș au fost recent condamnați pentru furt calificat. În data de 30 iunie 2025, magistrații Judecătoriei Sebeș i-au condamnat pe aceștia la pedepse privative de libertate. Cele 25 de acte materiale au fost săvârșite în decursul a 4 nopți, respectiv în nopțile de 26 spre 27 noiembrie 2024, 5 spre 6 decembrie 2024, 13 spre 14 decembrie
.
66 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice urmează să fie amplasate în următoarele luni în municipiul Blaj, printr-o investiție de aproximativ 3,5 milioane de lei. „Cu plăcere pot să vă informez că astăzi am semnat la sediul Primăriei contractul cu Tobimar Alba Iulia pentru montajul a 66 de stații de încărcare pentru mașini electrice. Valoarea este undeva la 3,5 milioane de lei, fonduri PNRR. În aproximativ 6 luni de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.