Șoferii vor avea permisul suspendat dacă nu își plătesc amenzile de circulație. Conducătorii auto își vor pierde dreptul de a conduce autovehicule dacă nu achită amenzile contravenționale în termen de 90 de zile. Măsura este inclusă într-un proiect de lege privind reforma administrației publice, respectiv creșterea capacității financiare a administrațiilor locale, publicat de Ministerul Dezvoltării. Proiectul face parte din cel de-al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului, pregătit de Guvern. Potrivit notei de fundamentare, proiectul modifică și completează Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Astfel, se reglementează faptul că deținătorii permiselor de conducere eliberate de autoritatea română nu pot conduce autovehicule, tractoare agricole/forestiere sau tramvaie pe drumurile publice dacă nu achită în termen de 90 de zile creanțele provenite din amenzi contravenționale. Potrivit proiectului, somația privind suspendarea dreptului de a conduce va fi comunicată de organul fiscal în cel mult 15 zile de la înregistrarea datoriilor. În somație se va scrie exact data de la care permisul va fi suspendat. Restituirea documentului va avea loc doar după ce persoana în cauză face dovada achitării amenzilor.
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un proiect de ordin pentru aprobarea „Codului de Conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și negării Holocaustului” pentru mediul preuniversitar, valabil începând cu anul școlar 2025 – 2026. Scopul codului este acela de a asigura un mediu educațional lipsit de prejudecăți, stereotipuri negative, intoleranță, xenofobie, antisemitism, precum și orice altă formă de discurs instigator la ură,
.
Guvernul adoptă reforma pensiilor private. Executivul are pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 8 august, un proiect de lege privind plata pensiilor private. Proiectul vizează, printre altele, schimbarea sistemului astfel încât cei care au acumulat bani în conturile de pensii private să nu mai poată retrage toți banii o singură dată. Astfel, se vor face plăți lunare, egale cu indemnizația socială pentru pensionarii din sistemul public de pensii.
.
Perseide 2025: stelele căzătoare fac spectacol pe cer și în vara acestui an. Punctul maxim al curentului de meteori Perseidele va putea fi observat la mijlocul lunii august. Perseidele pot fi văzute pe cer în perioada iulie-august, însă cele mai multe stele căzătoare vor apărea în jurul datei de 12 august. Acesta este momentul de vârf al curentului de meteori. Cum maximul are loc ziua, când nu pot fi observați
.
Impozit majorat cu 100% timp de 5 ani pentru clădirile fără autorizație. Proprietarii clădirilor construite fără autorizație vor plăti un impozit majorat cu 100%, pentru o perioadă de 5 ani, potrivit unui proiect de lege publicat joi de Ministerul Dezvoltării. Autoritățile locale vor putea efectua inspecții pe teren pentru identificarea clădirilor fără autorizație, inclusiv cu drone. Proiectul vizează clarificarea și extinderea bazei de impunere pentru impozitele pe clădiri, terenuri și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.