Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data de 1 iulie, când încetează schema de compensare/plafonare, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat joi pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Ar urma să beneficieze de acest sprijin persoana singură cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei. Perioada de aplicare este 1 iulie 2025 – 31 martie 2026, iar impactul bugetar total pentru cele nouă luni de aplicare este estimat la 1,041 miliarde lei. Nu beneficiază de acordarea sprijinului material persoanele care la data solicitării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, persoanele care nu au un act de identitate valabil și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial organizate ca structuri publice sau private. Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, indiferent dacă solicitantul este sau nu este titular al contractului de furnizare de energie electrică, iar membrii familiei declarați de solicitant nu se regăsesc la alt loc de consum. „Sprijinul se acordă la solicitarea persoanei singure sau a unui membru major al familiei, care poate fi depusă exclusiv online într-o aplicație dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, dedicată implementării mecanismului de sprijin. Pentru solicitanții care nu au posibilitatea să utilizeze această aplicație, se propune ca aceștia să fie ajutați de către autoritățile administrației publice locale sau de către oficiile poștale; sprijinul se acordă sub forma unui tichet fără valoare nominală, care va fi încărcat lunar cu suma reprezentând sprijinul acordat, atât timp cât se mențin condițiile de eligibilitate; determinarea eligibilității persoanei singure sau familiei se realizează în mod automat în aplicație, atât pe baza celor declarate de către solicitant, cât și pe baza informațiilor din bazele de date disponibile cu privire la evidența populației și veniturile persoanelor”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului, citată de Agerpres. Emiterea, tipărirea, distribuirea tichetului și plata către furnizor a facturii de energie electrică prin serviciul de mandat poștal se va realiza prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română (CNPR). În vederea asigurării plății prin serviciul de mandat poștal a cheltuielilor cu energia electrică, CNPR deschide pentru fiecare titular în parte cont de sume în mandat poștal prin intermediul cărora se vor desfășura operațiunile de plăți, iar pentru realizarea de către CNPR a serviciilor se va încheia o convenție între aceasta și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Sumele reprezentând sprijinul acordat beneficiarilor, precum și cele necesare pentru plata contravalorii serviciilor prestate de CNPR, vor fi suportate din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. „Având în vedere următoarele: prag de venit 1.784 lei/persoană în cazul familiilor și 1.940 lei în cazul persoanei singure, reprezentând în ambele situații pragul de sărăcie relativă pentru anul 2024 conform datelor Eurostat; un număr maximal de aproximativ 2,1 milioane gospodării; sprijin lunar în valoare de 50 lei, rezultă un cost al acordării sprijinului de 949,5 milioane lei pe cele 9 luni de aplicare, din care 633 milioane lei în anul 2025 (6 luni) și 316,5 milioane lei în 2026 (3 luni). La costul acordării sprijinului se adaugă costul serviciilor ce vor fi furnizate de Compania Națională Poșta Română SA, care, potrivit estimărilor acestei instituții, se ridică la 91,83 milioane lei, din care 72,7 milioane lei în anul 2025 și 19,1 milioane lei în 2026. Astfel, impactul bugetar total este de 1.041,3 milioane lei pentru cele 9 luni de aplicare, din care 705,7 milioane lei în anul 2025 și 335,6 milioane lei în anul 2026”, se mai arată în nota de fundamentare.
Un bărbat de 61 de ani din Aiud a fost reținut de polițiști după ce și-a amenințat soția, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor neînțelegeri. Potrivit IPJ Alba, la data de 20 iulie 2025, polițiștii din Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 61 de ani, din Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul
.
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism. Datele cercetării-eveniment intitulate ”Percepția populației cu privire la COMUNISM. Reperele nostalgiei” au fost culese în luna iulie 2025, pe un eșantion de 1500 de respondenți, cu o eroare de +/-2.5%. Studiul va fi prezentat integral, cu analize detaliate de grupuri socio-dmeografice, marți, 22
.
Un bărbat de 41 de ani din Vințu de Jos a fost reținut de polițiști după ce, timp de două zile consecutive, și-a agresat fizic soția. Pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 20 spre 21 iulie 2025, polițiștii Secției de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 41
.
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au transmis o informare publică cu privire la un exercițiu multinațional NATO care are loc în perioada 21 – 26 iulie 2025. Este vorba despre un exercițiu desfășurat în comun cu structuri militare ale unor state membre NATO. Activitățile de instrucție se vor desfășura în facilitățile proprii ale unității, după cum urmează: ”Pentru a evita apariția unor zvonuri, speculații sau motive de îngrijorare în rândul cetățenilor,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.