O fată de 10 ani și-a pierdut viața într-un accident grav petrecut vineri după-amiaza pe DN 66, pe raza localității Bănița (județul Hunedoara). Aceasta se afla într-o mașină care a lovit un cap de pod. În autoturism se aflau patru persoane – fetița care a murit, o femeie – căreia i se aplică manevre de resuscitare, un bărbat de 63 de ani și altă fetiță de 8 ani. Ultimii doi au fost transportați la spitalul din Petroșani. În accident a fost implicat un singur autoturism. Potrivit ISU Hunedoara, și pentru fetița care a murit a fost nevoie de resuscitare, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvată. Pentru gestionarea situației de urgență, echipajele de pompieri ale Detașamentului Petroșani au acționat cu 2 autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. La locul producerii accidentului s-au direcționat și 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost solicitat sprijinul unui elicopter SMURD, cu echipaj medical. Traficul rutier a fost restricționat temporar.
Un bărbat de 61 de ani din Aiud a fost reținut de polițiști după ce și-a amenințat soția, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor neînțelegeri. Potrivit IPJ Alba, la data de 20 iulie 2025, polițiștii din Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 61 de ani, din Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul
.
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism. Datele cercetării-eveniment intitulate ”Percepția populației cu privire la COMUNISM. Reperele nostalgiei” au fost culese în luna iulie 2025, pe un eșantion de 1500 de respondenți, cu o eroare de +/-2.5%. Studiul va fi prezentat integral, cu analize detaliate de grupuri socio-dmeografice, marți, 22
.
Un bărbat de 41 de ani din Vințu de Jos a fost reținut de polițiști după ce, timp de două zile consecutive, și-a agresat fizic soția. Pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 20 spre 21 iulie 2025, polițiștii Secției de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 41
.
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au transmis o informare publică cu privire la un exercițiu multinațional NATO care are loc în perioada 21 – 26 iulie 2025. Este vorba despre un exercițiu desfășurat în comun cu structuri militare ale unor state membre NATO. Activitățile de instrucție se vor desfășura în facilitățile proprii ale unității, după cum urmează: ”Pentru a evita apariția unor zvonuri, speculații sau motive de îngrijorare în rândul cetățenilor,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.