Taxe vamale exorbitante pentru mărfurile din zeci de ţări, anunțate de Donald Trump
Inapoi

Taxe vamale exorbitante pentru mărfurile din zeci de ţări, anunțate de Donald Trump

Postat pe 01 Aug 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Preşedintele SUA, Donald Trump, a impus taxe vamale exorbitante pentru exporturile din zeci de parteneri comerciali, între care Canada, Brazilia, India şi Taiwan, insistând cu planurile sale de a reordona economia mondială, înainte de termenul-limită de vineri privind acordurile comerciale, scrie Reuters. Trump a stabilit taxe între care una de 35% pentru multe produse din Canada, 50% pentru Brazilia, 25% pentru India, 20% pentru Taiwan şi 39% pentru Elveţia, potrivit unui ordin executiv preşedinţial, notează News.ro. Ordinul prevede taxe de import mai mari, între 10 şi 41%, care se aplică în zece zile, pentru 69 de parteneri comerciali. Unii au ajuns la acorduri care reduc taxele, alţii nu au avut ocazia de a negocia cu administraţia sa. Trump a inclus o excepţie pentru unele bunuri trimise în următoarea săptămână. Mărfurile din toate celelalte ţări care nu sunt pe listă vor fi supuse unei taxe de import de 10%. Anterior, Trump a afirmat că această taxă ar putea fi mai mare. Administraţia a susţinut că mai multe acorduri comerciale ar fi în curs, încercând să închidă deficitele comerciale şi să stimuleze fabricile interne. Înainte de termenul-limită autoimpus de vineri, preşedintele republican a apelat la puteri de urgenţă, a presat lideri străini şi a insistat cu politici comerciale care au determinat lichidări pe piaţă în aprilie, când au fost anunţate. De această dată, pieţele au avut o reacţie mai slabă. Acţiunile şi piaţele de capital au scăzut modest în tranzacţionările de vineri dimineaţă din Asia. Ordinul lui Trump arată că unii parteneri comerciali, „deşi au angajat negocieri, au oferit termeni care, în opinia mea, nu vizează suficient dezechilibrele din relaţiile noastre comerciale sau nu se aliniază suficient cu Statele Unite pe probleme economice şi de securitate naţională”. Alte detalii urmează, inclusiv privind „regulile de origine” care vor stabili ce produse ar putea avea taxe şi mai mari. Trump a mai afirmat: „Am încheiat câteva acorduri astăzi care sunt excelente pentru ţară”, iar un oficial american a declarat jurnaliştilor că acestea urmează să fie anunţate. Trump a emis un ordin separat pentru Canada care creşte taxele pe mărfurile canadiene la 35%, de la 25%, afirmând că această ţară „nu a reuşit să coopereze” în a reduce fluxul ilicit de narcotice spre SUA. Taxele mai mari pentru mărfurile canadieze contrastează puternic cu decizia lui Trump de a oferi Mexicului o amânare de 90 de zile de la taxele mai mari, de 30%, la multe produse, pentru a acorda mai mult timp pentru negocierea unui acord comercial mai larg. Anterior, Trump s-a plâns jurnaliştilor că „a fost foarte prost condusă” Canada. Guvernul canadian nu a comentat deocamdată, dar anterior a argumentat că nu există nicio bază pentru aceste taxe. Amânarea pentru Mexic evită o taxă de 30% pe cele mai multe produse mexicane non-automotive şi non-metale, conform acordului SUA-Mexic-Canada privind comerţul şi vine după o discuţie telefonică, joi dimineaţă, între Trump şi preşedintele mexican Claudia Sheinbaum. „Am evitat creşterea de taxe anunţată pentru mâine”, a scris Sheinbaum pe X, adăugând că discuţia cu Trump a fost „foarte bună”. Circa 85% din importurile SUA din Mexic respectă regulile de origine stabilite în acord, fiind protejate de taxele de 25% legate de fentanil, potrivit Ministerului Economiei din Mexic. Trump a afirmat că SUA va continua să perceapă o taxă de 50% pentru oţel, aluminiu şi cupru din Mexic şi una de 25% pentru maşinile mexicane şi mărfurile care nu sunt trecute în acord, supuse taxelor legate de criza fentanilului. „În plus, Mexicul a fost de acord să elimine Non Tariff Trade Barriers, care erau multe”, a afirmat Trump într-o postare pe Truth Social, fără a oferi detalii. Mărfurile din India păreau să se îndrepte către o taxă de 25% după ce discuţiile s-au împotmolit în ce priveşte sectorul agricol din India, aducând ameninţarea unei taxe mai mari din partea lui Trump, care includea şi o penalitate nespecificată pentru achiziţia de către India de petrol rusesc. Deşi negocierile cu India continuau, New Delhi a promis că va proteja sectorul fermier al ţării, iar ameninţarea lui Trump privind taxe mai mari a provocat indignarea partidului de opoziţie şi o scădere a rupiei. Creşterea taxelor pentru importuri de vineri vine în contextul în care s-a dovedit că au crescut preţurile la multe produse de consum. Datele publicate joi de Departamentul Comerţului arată că preţurile la mobilă şi echipamente durabile pentru gospodărie au crescut cu 1,3% în iunie, cea mai mare creştere din martie 2022. Bunurile recreaţionale şi preţurile vehiculelor au crescut cu 0,9%, cea mai mare creştere din februarie 2024. Preţurile la îmbrăcăminte şi încălţăminte au crescut cu 0,4%. Miercuri, Trump a impus o taxă vamală exorbitantă de 50% pentru exporturile din Brazilia, disputa sa cu cea mai mare economie din America Latină escaladând după cercetarea prietenului său, fostul preşedinte Jair Bolsonaro, dar lovitura a fost atenuată de excluderea unor sectoare precum cele de aeronave, energie şi suc de portocale de la taxe mai mari. În timp ce termenul-limită al lui Trump se apropia, judecătorii unor curţi de apel federale au pus sub semnul întrebării folosirea de către acesta a legii privind puterile de urgenţă pentru a justifica taxele vamale de până la 50% pentru aproape toţi partenerii comerciali. Trump a invocat Legea din 1977 privind Puterile economice de urgenţă pentru a declara o urgenţă privind deficitul comercial în creştere din SUA şi a impune taxele sale vamale „reciproce” şi o urgenţă separată privind fentanilul. Curtea de Comerţ Internaţional a decis, în mai, că acţiunile sale depăşesc autoritatea sa executivă, iar întrebările judecătorilor au indicat şi mai mult scepticism. Între timp, China are un termen-limită în 12 august pentru a ajunge la un acord comercial durabil cu administraţia lui Trump, după ce Beijingul şi Washingtonul au încheiat acorduri preliminare în mai şi iunie. Un oficial american a declarat jurnaliştilor că se fac progrese în acest sens. Citește și: Inflația din SUA a crescut în iunie, pe fondul impactului taxelor vamale: „Au un efect excepțional” Acordul SUA - UE privind taxele vamale: Cine pierde și cine câștigă Donald Trump impune taxe vamale de 15% pentru Coreea de Sud. Ce alte înțelegeri cuprinde acordul cu Seulul
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

19:19

Bărbat din Alba, trimis în judecată pentru trafic de influență. A primit 300 de euro pentru a pune “o pilă” la SCLEP

Un bărbat din Alba, dar care locuiește în Munchen, a fost recent trimis în judecată pentru trafic de influență. Este vorba despre Nicolae P., care a luat de la o persoană 300 de euro, în baza unei promisiuni. În data de 7 august 2025, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară. Bărbatul va fi judecat de magistrații Tribunalului Alba. Fapta bărbatului a fost descrisă pe
Image Description

18:40

Undă verde de la ANMAP pentru reamenajarea și extinderea Spitalului din Câmpeni. Ce funcțiuni va include noua clădire propusă

Undă verde de la ANMAP pentru reamenajarea și extinderea Spitalului din Câmpeni. Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate a anunțat recent luarea deciziei etapei de încadrare – fără evaluarea impactului asupra mediului – pentru proiectul „Reamenajare și extindere Spital Orășenesc Câmpeni”, propus a fi amplasat pe strada Horea, nr. 63 din Câmpeni. Potrivit documentației, investiția vizează extinderea Spitalului Orășenesc din Câmpeni prin construirea unui corp nou, cu regim de
Image Description

17:47

Lovitură pentru proprietarii care închiriază locuințe prin Booking și Airbnb. În zonele turistice, impozitul s-ar putea va dubla

Lovitură pentru proprietarii care închiriază locuințe prin Booking și Airbnb. Regimul fiscal privind veniturile din activități independente obținute ca urmare a prestării de servicii de cazare, precum și din închirierea pe termen scurt a unui număr de 1-7 camere situate în locuințe proprietate personală, va fi modificat, potrivit unui proiect de lege publicat de Ministerul Finanțelor. Astfel, urmează să fie eliminată posibilitatea utilizării sistemului real sau a celui de normă
Image Description

16:10

FOTO: Intervenție Salvamont Alba pentru o fată de 11 ani, din Germania, care a suferit o căzătură în zona Cheilor Râmețului

O fată în vârstă de 11 ani, rezidentă în Germania, a fost evacuată vineri din zona mediană a Cheilor Râmețului, după ce a suferit o căzătură, au transmis reprezentanții Salvamont Alba. Echipajul Salvamont Alba, aflat în patrulare în zonă, a fost solicitat de urgență pentru intervenție. Operațiunea de salvare a fost una dificilă, din cauza accesului îngreunat și a fluxului mare de turiști care se deplasau pe firul văii. După
Image Description

15:45

Românii din diaspora trimit mai puțini bani acasă. Din ce țări vin cele mai mari sume

Românii din străinătate nu mai trimit atât de mulți bani acasă. Transferurile au scăzut în anul 2025, comparativ cu cele din anii trecuți, arată datele Băncii Naționale a României. Astfel, în anul 2025 transferurile de bani trimise în țară de românii din străinătate au scăzut, ajungând în trimestrul al doilea la 1,5 miliarde de lei, sub nivelul din 2024 și mult sub recordul de 2 miliarde de euro consemnat în
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:13

- Botosani - Bătrânețe în pușcărie! Un bărbat din Botoșani are 72 de ani și va sta cel puțin doi ani în închisoare

Un bărbat din judeţul Botoșani, care are vârsta de 72 de ani, va sta după gratii timp de peste doi ani, în baza uni decizii adoptate, luni, de Judecătoria Săveni. Botoșăneanul a fost găsit vinovat într-un dosar în care era acuzat de violare de domiciliu, faptă pe care ar fi săvârșit-o pe 12 aprilie 2024. Pedeapsa vine după ce, la începutul acestui an, bătrânul primise o altă condamnare pentru tentativă
Image Description

20:11

- Bistrita - Femeie rănită într-un accident produs între Ilva Mică și Strâmba

În accidentul petrecut vineri dimineață au fost implicate două mașini. O femeie a suferit politraumatisme și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare, informează ISU Bistrița-Năsăud. ”Un autoturism condus de o femeie de 26 de ani, din Poiana Ilvei, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 50 de ani, din Ilva Mică. În urma accidentului, o pasageră din autoturismul condus de
Image Description

20:09

- Gorj - O cunoscută brunetă din Gorj a rămas fără mașina de lux, după ce autoturismul a ajuns pe mâna cămătarilor

Florin Salam se confruntă din nou cu dificultăți financiare, potrivit unor surse apropiate artistului. Cunoscutul cântăreț de manele ar fi pierdut o sumă considerabilă la jocuri de noroc, ceea ce ar fi dus la o nouă confruntare cu persoane implicate în activități de cămătărie. Sursele indică faptul că, într-o singură noapte, ar fi fost pierduți aproximativ 1,2 milioane de euro, sumă care a avut consecințe directe asupra bunurilor sale de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete