Plafonarea prețului apei în Alba la 2,5% din venitul mediu al gospodăriilor
Consultarea publică pentru Masterplanul serviciilor de apă și apă uzată din județul Alba se apropie de finalizare. Acest document strategic, care va orienta dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare între 2023 și 2053, va stabili plafonarea tarifelor la un maxim de 2,5% din venitul mediu disponibil net al unei gospodării, conform declarațiilor președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.