A murit Prof. Univ. Dr. Marius Teodorescu, personalitate marcantă a chirurgiei timișorene
Inapoi

A murit Prof. Univ. Dr. Marius Teodorescu, personalitate marcantă a chirurgiei timișorene

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Actualitate
Considerat un simbol al medicinii timișorene și unul dintre promotorii chirurgiei laparoscopice în vestul țării, profesorul Teodorescu a condus timp de aproape două decenii Clinica I Chirurgie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, pe care a preluat-o în 1995. Sub îndrumarea sa, unitatea medicală și-a consolidat prestigiul, devenind un reper național în formarea viitorilor chirurgi. A coordonat numeroase doctorate, a publicat articole de specialitate și a contribuit la dezvoltarea tehnicilor minim invazive în chirurgia românească. Era cunoscut atât pentru exigența profesională, cât și pentru sprijinul acordat tinerilor medici, fiind mentor pentru zeci de generații de studenți și rezidenți. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a transmis condoleanțe familiei, subliniind că „profesorul Marius Teodorescu a fost un model de profesionalism și un formator de caractere în rândul chirurgilor români.” „Cu profundă durere în suflet anunțăm trecerea în eternitate a Prof. univ. dr. Marius Teodorescu. Ne-a părăsit un simbol al excelenței medicale timișorene, un vizionar care a adus chirurgia laparoscopică la rang de artă, un formator de școală medicală și un sprijin real pentru zeci de generații de tineri medici. Tristețea este cu atât mai mare cu cât plecarea sa lasă în urmă un gol imens – în inimile colegilor, ale foștilor studenți și ale tuturor celor care au avut onoarea de a-l cunoaște. Spitalul nostru este astăzi mai sărac. Am pierdut un om important. Un om bun. Un om care a știut să transforme suferința în speranță și știința în vindecare. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate”, au transmis reprezentanții Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. Retras din activitatea universitară și medicală de peste un deceniu, profesorul Teodorescu a rămas pâ
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Bazinul olimpic din Alba Iulia, închis pentru reparații și igienizare în perioada 11 – 17 august

Bazinul olimpic din Alba Iulia va fi închis pentru reparații și igienizare în perioada 11 – 17 august, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia. Reamintim faptul că la începutul lunii iulie, Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia a lansat o procedură de atribuire a contractului de lucrări de reparații la Bazinul olimpic Alba Iulia. .

Actualitate

Câți pași pe zi sunt suficienți pentru sănătatea ta: risc redus de demență, diabet, boli de inimă și depresie

Mulți dintre noi am auzit că „pentru a fi sănătos, trebuie să faci 10.000 de pași pe zi”, însă adevărul este că oamenii de știință suspectează că ar fi doar o strategie de marketing pentru pedometre (dispozitiv care numără pașii) și nu are o bază științifică reală. Așadar, mersul pe jos este asociat cu un risc redus de demență, diabet, boli de inimă și altele, dar un nou studiu arată .

Actualitate

OPINIE – Lucian Urcan: La moartea lui Ion Iliescu

Aveam cinci ani atunci când începuse Revoluția din 1989. Îmi amintesc cum televizorul alb-negru al familiei fusese repoziționat pe masa din bucătărie, că să vadă la el fără dificultate toți cei care s-au strâns atunci în micuța încăpere. Mai rețin emoția momentului. Era clar că se schimbă ceva, nu era clar ce. Nu pentru mine, cel puțin. Acum, când trec totul prin filtrul memoriei, nu știu cât de clare au .

Actualitate

VIDEO: ”Ședințe foto” gratuite la Alba Blaj Arena. Suporterii își pot face poze cu două jucătoare ale naționalei de volei feminin

Suporterii echipei naționale de volei feminin a României vor putea face poze gratuite alături de două dintre jucătoarele tricolore, Diana Vereș și Adelina Ungureanu, la standul foto din Alba Blaj Arena, începând cu meciul de miercuri, 6 august. Fotografiile sunt tipărite instant și oferite cadou fanilor, la fiecare partidă disputată pe teren propriu de CSM Volei Alba Blaj în sezonul 2025 – 2026. Așadar, potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Valentin .

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

18:55

Bazinul olimpic din Alba Iulia, închis pentru reparații și igienizare în perioada 11 – 17 august

Bazinul olimpic din Alba Iulia va fi închis pentru reparații și igienizare în perioada 11 – 17 august, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia. Reamintim faptul că la începutul lunii iulie, Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia a lansat o procedură de atribuire a contractului de lucrări de reparații la Bazinul olimpic Alba Iulia.
Image Description

17:03

INCENDIU la Cugir. Focul a cuprins o locuință. Pompierii intervin cu o autospecială

Un incendiu a izbucnit vineri după-amiaza în orașul Cugir. Potrivit primelor informații, focul a cuprins o locuință. Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în orașul Cugir, strada George Enescu. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință.
Image Description

16:03

Jandarmii din Alba asigură măsuri de siguranță la Truck Tuning Art și Festivalul Internațional de Folclor din Aiud

Jandarmii din Alba vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică în cadrul evenimentelor din județ desfășurate în acest weekend. Așadar, vor fi în atenție manifestările cultural-artistice de la Aiud unde se desfășoară Festivalul Intenațional de Folclor și în Cetatea Alba Carolina la Truck Tuning Art. De asemenea, sunt în atenție și evenimentele religioase și sportive din weekend, iar jandarmii de la posturile montane sunt pregătiți să intervină pentru ajutorarea
Image Description

13:12

Femeie din Meteș, bătută de concubinul fiicei sale. Ce măsuri au luat polițiștii

O femeie de 58 de ani din Meteș s-a certat cu concubinul fiicei sale, în vârstă de 43 de ani, iar ulterior a fost bătută de acesta. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului. Potrivit IPJ Alba, în dimineața zilei de 7 august 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați de către o femeie de 36 de ani, prin SNUAU
Image Description

12:38

Reorganizarea școlilor: ce unități vor fi comasate sau desființate din anul școlar 2025-2026. Deciziile ministerului

Reorganizarea școlilor: procedura pentru comasarea unităților de învățământ a fost stabilită prin ordin de ministru și transmisă pentru publicare în Monitorul Oficial. Este vorba despre OME nr. 5197/06.08.2025 pentru aprobarea Procedurii privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu, în anul școlar 2025-2026. Acesta reglementează modalitatea în care se vor reorganiza rețelele școlare în luna august, înainte de începerea cursurilor, potrivit edupedu.ro. Procedura (Anexa OMEC
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:19

- Dambovita - Centre moderne de colectare a deșeurilor la Corbii Mari și Vișina

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a vizitat, astăzi, județul Dâmbovița, unde a evaluat stadiul lucrărilor la două Centre de Colectare prin Aport Voluntar, finanțate prin PNRR, în localitățile Corbii Mari și Vișina. Fiecare proiect beneficiază de o finanțare de peste 4,5 milioane lei, iar scopul acestora este acela de a oferi populației un spațiu organizat, modern și sigur pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile și voluminoase, materiale de
Image Description

19:05

- Botosani - Un tânăr din Botoșani, cu șapte clase, a ucis în bătaie un bătrân pentru a-i lua banii. Cum plătește pentru asta

Tânărul de 22 de ani, care l-a ucis cu sălbăticie pe botoșăneanul de 85 de ani pentru bani, a fost condamnat definitiv. Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Florin Popa la zece ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei. El va trebui să plătească despăgubiri civile în valoare de 170.000 lei, inclusiv daune materiale și morale către victime și membrii familiei
Image Description

19:04

- Gorj - Vezi ce se întâmplă cu managerii de spitale și șefii de secții

Managerii de spitale vor trebui să publice pe site-ul instituţiei date clare despre activitatea medicală, economică şi administrativă, inclusiv indicatori de performanţă atât pentru ei, cât şi pentru şefii de secţie. Aceste noi reglementări au fost aprobate în şedinţa de Guvern, la solicitarea Ministerului Sănătăţii. „Am aprobat un nou set de măsuri prin care creştem transparenţa şi responsabilitatea în spitalele publice. Managerii vor fi obligaţi să publice pe site-ul spitalului
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete