Aveam cinci ani atunci când începuse Revoluția din 1989. Îmi amintesc cum televizorul alb-negru al familiei fusese repoziționat pe masa din bucătărie, că să vadă la el fără dificultate toți cei care s-au strâns atunci în micuța încăpere. Mai rețin emoția momentului. Era clar că se schimbă ceva, nu era clar ce. Nu pentru mine, cel puțin. Acum, când trec totul prin filtrul memoriei, nu știu cât de clare au fost acele clipe nici pentru adulții din cameră. Îmi amintesc cu mai multe detalii alegerile prezidențiale din anul 2000, când în turul 2 poporul a trebuit să aleagă între Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor. Eram la liceu și încă n-aveam drept de vot, însă sentimentul divizării societății de atunci îmi e viu în memorie. Poate și din cauză că, într-o formă sau alta, divizarea societății este o chestiune cât se poate de actuală și-n zilele astea, după alegerile din Mai 2025. Nu discutăm aici dacă Revoluția din 1989 a fost sau nu o lovitură de stat – las asta în seama celor abilitați. Însă, aducându-mi aminte cum mantra principală a fiecărei runde de alegeri a fost “să alegem răul cel mai mic”, realizez cum Ion Iliescu a fost “răul cel mai mic” de două ori, în ochii unui popor care tocmai gusta libertatea și nu știa ce sens să-i dea. Un popor care n-a putut merge la psihoterapie, dar s-a trezit dus la grămadă în cabinele de vot. Îmi e ușor să spun acum, uitându-mă în urmă, “huo, bătrânii de azi l-au ales pe Iliescu în 1990 și au nenorocit țara pe câteva decenii întregi”. Îmi e însă foarte greu să mă pun în papucii unui tânăr muncitor (exemplu ales la pură întâmplare) proaspăt ieșit din comunismul sumbru, trezit (aproape) brusc într-un soi de libertate incipientă și trimis la urne, ca să decidă viitorul țării. Cum mașina timpului nu-mi e la dispoziție, pot doar specula, atunci când vine vorba de-a spune ce-aș fi făcut eu la alegerile din 1990. Dar eu cel de azi sunt produsul în continuă dezvoltare al unei societăți care – de bine, de rău – s-a maturizat în libertate. Într-una chinuită și vai de capul ei pe alocuri, dar totuși, libertate. Eu pot gândi liber, fără teamă. Generația care-și trăia tinerețea în ’89 n-a putut face asta. Lucrez preponderent cu oamenii, într-o carieră trecută de majorat. Văd cât de grea e schimbarea macazului (de la o specializare profesională la alta, de exemplu) la generațiile de după ’90. La tinerii care s-au născut și au crescut exclusiv în libertatea de care spuneam mai sus, fără să simtă vreodată gustul amar al opresiunii. Astfel, pot doar să mă întreb: cum era percepută schimbarea în rândul celor care până mai ieri nu îndrăzneau să ridice capul din pământ și să spună ceva ce nu-i pe placul partidului, de teamă să n-ajungă în vreun beci al Securității… iar azi (un “azi” transpus la început de 1990, în contextul discuției) li se cere să aleagă președintele țării? Dacă teama de neprevăzut e atât de mare în rândurile celor care au trăit direct liberi, ea atinge proporții catastrofale în rândul celor care-au trăit ani la rând în opresiune. Iar în situații de acest fel, oamenii tind să aleagă răul familiar. Răul pe care-l cunosc. Eventual, în optimismul lor fără fundament, pot chiar spera că răul cel mai mic se va transforma într-o formă de bine. … asta ar fi reușit poporul să atingă, probabil, dacă ar fi mers la psihoterapie după ‘89. Dacă cei vinovați de ororile Revoluției ar fi fost condamnați de instanță. Dacă punctul 8 al Proclamației de la Timișoara ar fi rămas în picioare. Sau dacă cei vinovați de ceea ce s-a întâmplat la Mineriade ar fi fost trași la răspundere cu adevărat. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat, din păcate. Dreptatea victimelor, indiferent de formele ei, se lasă încă așteptată după 35 de ani.
Mulți dintre noi am auzit că „pentru a fi sănătos, trebuie să faci 10.000 de pași pe zi”, însă adevărul este că oamenii de știință suspectează că ar fi doar o strategie de marketing pentru pedometre (dispozitiv care numără pașii) și nu are o bază științifică reală. Așadar, mersul pe jos este asociat cu un risc redus de demență, diabet, boli de inimă și altele, dar un nou studiu arată
.
Suporterii echipei naționale de volei feminin a României vor putea face poze gratuite alături de două dintre jucătoarele tricolore, Diana Vereș și Adelina Ungureanu, la standul foto din Alba Blaj Arena, începând cu meciul de miercuri, 6 august. Fotografiile sunt tipărite instant și oferite cadou fanilor, la fiecare partidă disputată pe teren propriu de CSM Volei Alba Blaj în sezonul 2025 – 2026. Așadar, potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Valentin
.
Un concert de pricesne caritabil pentru Carmen Hendrea, tânăra mămică din Alba Iulia care a fost diagnosticată în urmă cu câteva luni cu o formă gravă de cancer, va fi organizat duminică, 10 august, la Biserica „Sf. Ecaterina” din Alba Iulia (Bulevardul Revoluției 1989, nr 13), de la ora 11:30. Carmen a fost dignosticată cu o afecțiune gravă și are nevoie de ajutorul comunității pentru a putea continua tratamentul. VEZI
.
Ai impresia că totul funcționează bine în casă, vezi că pereții sunt la locul lor, acoperișul nu pare să curgă, iar podeaua nu scârțâie “prea tare”. Timpul nu iartă nici cele mai bine întreținute dintre locuințe, iar semnele că trebuie să intervii cu o renovare sunt subtile decât îți imaginezi. Renovarea nu înseamnă doar schimbarea a ce este evident deteriorat, ci este o operațiune care prelungește durata de viață și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.