Copii vor fi implicați în deciziile publice care îi privesc. Instituțiile publice care trebuie să consulte copiii în luarea deciziilor care îi privesc, au la dispoziție, de miercuri, trei ghiduri oficiale, elaborate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA). Cele trei documente includ recomandări despre cum pot fi organizate consultările cu copiii, atât la nivel local, cât și central, cum trebuie alese și pregătite persoanele care se ocupă de implicarea copiilor în procesul decizional și cum trebuie raportate activitățile de consultare, astfel încât implicarea celor mici să fie transparentă și recunoscută. ”Adoptarea oficială a acestor linii directoare este o veste bună atât pentru instituțiile care iau decizii legate de drepturile copilului, cât și pentru copii, care astfel pot fi ascultați cu adevărat”, transmite Agerpres. Noile ghiduri aduc mai multe beneficii importante, precum: ”ANPDCA încurajează toate autoritățile relevante să utilizeze aceste ghiduri pentru consolidarea dialogului cu tinerii cetățeni și pentru a se asigura că opiniile lor sunt respectate în toate aspectele care îi privesc.
Patriotism fără perspectivă: Aproape 90% dintre români (88,2%) declară că iubesc țara și că sunt mândri de ea, dar doar jumătate cred că România oferă un viitor copiilor lor, potrivit unui sondaj de opinie realizat în perioada 20 – 26 iunie de INSCOP Research. Potrivit cercetării sociologice, 75% dintre respondenți sunt total de acord cu afirmația ”Iubesc România și sunt mândru de țara mea”, 13.2% sunt de acord parțial, 4.7%
.
Detașamentul de pompieri Sebeș a intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Vurpăr. Potrivit informațiilor transmise prin apel la 112, incendiul se manifestă la o anexă gospodărească. La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), din cadrul ISU Alba.
.
Un bărbat de 55 de ani din Almașu Mare este cercetat de polițiști după ce a fost prins la volanul unei mașini, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Potrivit IPJ Alba, în dimineața zilei de 15 iulie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani,
.
Aproape două treimi dintre români (65,2%) au avut sentimentul că România este în pericol în foarte mare și mare măsură în ultimele șase luni, potrivit unui sondaj de opinie realizat în perioada 20 – 26 iunie de INSCOP Research. Potrivit cercetării sociologice, 37,1% dintre români spun că în ultimele șase luni au avut sentimentul că România este în pericol în foarte mare măsură, 28,1% în mare măsură, 18,2% în mică
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.