Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027, a lansat ghidul de finanțare aferent Priorității 3 – Acțiunea 3.3 – Investiții în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional –MUNICIPII- APEL 2. Municipiile din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, vor avea la dispoziție un buget de peste 61 milioane euro pentru investiții ce asigură intensificare acțiunilor de protecție și conservare a naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, precum și reducerea tuturor formelor de poluare. Proiectele se depun de către unitățile administrativ-teritoriale municipii, care au alocarea predefinita în cadrul acestui apel, singure sau în parteneriat cu orașele, municipiile sau comunele ce fac parte din zona metropolitană sau din zona funcțională urbană a municipiului. Valoarea eligibilă corespunzătoare unui proiect se va încadra între 300.000 euro și 5.000.000 euro/17.056.795 euro (limitele minime și maxime ale valorii eligibile). Proiectele se pot depune în perioada 28.07.2025 ora 10:00 – 28.11.2025 ora 10:00 Pot depune cereri de finanțare în cadrul prezentului apel doar solicitanții care nu au utilizat în întregime alocarea predefinită în cadrul primului apel. Ghidul solicitantului poate fi consultat aici. Solicitanți eligibili:
România rămâne țara cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. Deficitul României a scăzut de la 9,6% la sfârșitul anului 2024 la 7,5% în primul trimestru din 2025, dar rămâne cel mai mare din Uniunea Europeană. România este urmată de Franța (5,6%) și Belgia (5,5%). Deficitul guvernamental ajustat sezonier a înregistrat o scădere atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro în primul trimestru al
.
Comisia Europeană a anunțat o majorare importantă a taxei pentru cetățenii din afara Uniunii Europene care doresc să călătorească în spațiul comunitar. Începând cu trimestrul al patrulea din 2026, aceștia vor fi nevoiți să plătească 20 de euro pentru a obține autorizația electronică de călătorie ETIAS – o triplare față de suma stabilită inițial în 2018, scrie antena3.ro. ETIAS (European Travel Information and Authorisation System) este o autorizație electronică obligatorie
.
Compania Națională ,,Poșta Română” a lansat împreună cu Visa și CEC Bank un serviciu financiar care permite depunerea de numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de banca emitentă. Prin intermediul acestei inițiative, persoanele fizice și juridice vor putea depune numerar în peste 1.500 de oficii poștale și prin rețeaua extinsă de peste 9.000 de terminale PDA aflate în dotarea curierilor poștali, scrie Agerpres. Sumele depuse vor fi transferate rapid și
.
Loteria Română: Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 13,52 milioane de lei (peste 2,66 milioane de euro). La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 25,25 milioane de lei (peste 4,97 milioane de euro). Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 37.483
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.