Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază: măsura ar urma să nu mai fie prelungită, din octombrie. Adică prețurile la mai multe alimente ar putea crește. Informația a fost prezentată inițial de președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, pe rețelele de socializare. Acesta s-a referit sâmbătă, într-o postare pe Facebook, despre ”zvonuri” privind faptul că ”plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază, care ar urma să fie ridicată de la 1 octombrie”. ”Voi cere urgent clarificări partenerilor de guvernare, pentru că este o decizie pe care nu am discutat-o în Coaliție și cu care PSD nu poate fi de acord. Specialiștii spun că ridicarea plafonării ar crește imediat inflația cu încă 2-3 puncte procentuale, consumul ar scădea, iar puterea de cumpărare a românilor se va prăbuși”, a scris Grindeanu. ”Decizia neprelungirii plafonării prețurilor la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare. Coaliția a decis, fără nicio opinie contrară, că prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urma să fie ultima deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor, cât și al comercianților. Săptămâna viitoare premierul va avea discuții cu reprezentanții retailerilor pentru a se asigura că neprelungirea plafonării nu va provoca creșteri importante de prețuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Ioana Ene Dogioiu, pentru G4Media. Guvernul a aprobat, în 27 iunie, prelungirea cu trei luni a măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază. Măsura va expira în 30 septembrie, dacă între timp nu se ia altă decizie. Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost aplicată din august 2023 și prelungită succesiv. Aceasta a vizat combaterea creșterii excesive a prețurilor și a fost aplicată pentru 14 grupe de produse alimentare, listă ce a fost ulterior extinsă.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.