Agentul principal de la serviciul de Pașapoarte din Alba, Aurelian Mircea Muntean, trimis în judecată în 2022 pentru viol asupra propriului fiu, a fost condamnat joi la 8 ani de închisoare. Decizia a fost luată la Judecătoria Alba Iulia. „În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnă inculpatul Anonimizat 3, …, cu domiciliul procesual ales în …, la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 218 alin.1 și alin.3 lit. a, b și c C. pen., cu reţinerea art. 5 C. pen. (formă în vigoare la data comiterii infracţiunii). În temeiul art. 67 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (5) C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de 3 ani, apreciind că aceasta este necesară faţă de natura faptei concret săvârşite şi faţă de calitatea de funcţionar public a inculpatului, ce se va executa, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., în sensul interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat cu titlu de pedeapsă accesorie, care se va executa de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., scade din durata pedepsei de 8 ani închisoare aplicată inculpatului: În temeiul art. 399 alin. (1) C. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Anonimizat 3. Menţine măsura controlului judiciar sub imperiul căreia se află inculpatul astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 73/2024 a Tribunalului Alba, pronunţată în dosarul nr. 2735/176/2022*/a6 ca legală şi temeinică. În baza art. 215 alin. (1) C.p.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Anonimizat 3 trebuie să respecte următoarele obligaţii: În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a) Cod de procedură penală, obligă pe inculpat ca pe perioada controlului judiciar să nu părăsească teritoriul României. În temeiul art. 215 alin. 2 lit. d) Cod de procedură penală, obligă pe inculpat ca pe perioada controlului judiciar să nu se apropie la o distanţă mai mică de 100 metri de martorii R. I., P. E., K. M. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nicio cale, cu excepţia înfăţişărilor în cauzele ce privesc persoana vătămată sau inculpatul şi reprezentantul legal al persoanei vătămate. În baza art. 215 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare, cu rea – credinţă, a măsurii sau obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Anonimizat 3, cu datele de mai sus, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. Ia act că persoana vătămată, prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 10.700 lei (700 lei pentru faza urmăririi penale şi 10.000 lei pentru camera preliminară şi faza judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, pentru procuror şi părţi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit art. 405 alin. (1) C. proc. pen., astăzi, 30.05.2024” se precizează în soluția pe scurt. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că: „În cursul anului 2021, inculpatul, profitând de vârsta fiului său minor, în vârstă de 5 ani la data faptelor, în mod repetat, a întreținut cu acesta raporturi sexuale orale (l-a pus pe minor să exercite astfel de raporturi sexuale asupra sa, respectiv a exercitat acte sexuale orale asupra minorului), faptele având loc într-o cameră a locuinței lor din Alba Iulia, unde se închideau sub pretextul că joacă un joc intitulat Închisoarea.
În județul Alba, anul școlar 2025-2026 aduce aproape 50.000 de copii: peste 38.000 de elevi și aproximativ 8.400 de preșcolari sau antepreșcolari. Începutul cursurilor este programat pentru 8 septembrie, în majoritatea unităților din județ.
Unii elevi vor învăța în spații noi sau modernizate, în timp ce alții au fost transferați la alte școli după comasarea sau închiderea unor unități, din motive legale legate de numărul de elevi. Aceste mutări au ținut
.
Ilie Bolojan își dorește un cod rutier mai dur și o aplicare automată a amenzilor. Premierul a declarat miercuri că Guvernul are în vedere mai multe măsuri pentru reducerea numărului de accidente rutiere, unele cu efect imediat, altele pe termen lung.
Pe termen lung, infrastructura este esențială pentru creșterea siguranței rutiere, potrivit Stirile ProTV. „Numărul accidentelor rutiere ar scădea dacă în România ar exista o infrastructură mai bună. Ceea ce trebuie
.
Premierul Ilie Bolojan spune că o grevă în învățământ nu ar fi justificată, deoarece norma profesorilor este asigurată. El evidențiaze că toți dascălii care trebuiau să primească două ore în plus au fost soluționați, iar în prezent nu există probleme legate de normă în sistem.
Plata pe oră a fost redusă pentru a alinia nivelul cu plata cu ora din învățământul universitar, aducând-o la un nivel similar cu plata normală. Decizia
.
Premierul Ilie Bolojan a explicat recent că, la instalarea guvernului, s-a decis menținerea cotei reduse de TVA pentru HoReCa, în prezent 11%, dar a fost stabilită o analiză a impactului fiscal. „Vom face o evaluare în toamnă, iar dacă încasările din acest sector nu evoluează satisfacător, vom lua în calcul o ajustare a cotei”, a declarat el. Se precizează că scenariile vizează doar HoReCa, nu și alte sectoare economice.
Astfel, scenariile
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.