Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus schimbări majore în conducerea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București. Astfel, nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere ale instituției au fost înlocuite, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. „Am discutat în detaliu cu noul Președinte ANAF despre necesitatea de a întări acțiunile instituției împotriva evaziunii fiscale. În urma discuțiilor, acesta a dispus ieri schimbări majore în conducerea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București, înlocuind 9 din cele 15 persoane cu funcții de conducere ale instituției. Astfel, au fost schimbate din următoarele funcții publice de conducere specifice din cadrul DRAF București: inspectorul General Adjunct antifraudă, doi inspectori șefi de Direcție – Direcția de control Antifraudă, șase Inspectori șefi de Serviciu – din cadrul serviciilor de control antifraudă”, a scris Nazare pe Facebook. Acesta a transmis că inacțiunea, tergiversarea și lipsa de reacție nu mai pot fi tolerate, scrie Agerpres. „Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate de cei care sunt plătiți să le combată.
ANAF scoate la vânzare, la licitație, bijuterii din aur. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează, în perioada imediat următoare, licitaţii publice pentru vânzarea de bijuterii din aur de 14K, de puritate 585 la mie. Potrivit anunțurilor publicate pe site-ul ANAF, acţiunile de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului prin licitaţie publică vor avea loc la sediul AJFP Gorj, în zilele de 16 și 23 iulie. DGRFP
.
Amendă uriașă pentru hrănirea urșilor: este vorba despre sancțiuni severe, cu amendă între 10.000 și 60.000 lei. România ar putea interzice, prin lege, hrănirea și apropierea intenționată de urși, după ce tot mai mulți oameni ignoră pericolul și se apropie de animale pentru fotografii, filmări sau postări pentru rețelele sociale. Astfel, potrivit unui comunicat PSD, citat de Agerpres, deputata Corina Ene și deputatul Marius Isac au lansat o inițiativă legislativă
.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 37 de ani, din localitatea Mihoiești, s-a electocutat. Incidentul a avut loc marți, 15 iulie, în jurul orei 18.40. La fața locului au intervenit pompierii din Câmpeni. Starea bărbatul era gravă, la momentul ajungerii echipajului de prim ajutor. Mai exact acesta se afla în stop cardio-respirator. Salvatorii au interventi de urgență și au început să execute manevre de resuscitare. Potrivit ISU Alba, bărbatul a
.
Un dealer de droguri a fost recent trimis în judecată după ce a introdus în țară peste patru kilograme de canabis. Dosarul a trecut în data de 14 iulie 2025 de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară pe rolul Tribunalului Alba. Dosarul a fost instrumentat de procurorii DIICOT Alba Iulia. În motivarea instanței, magistrații au notat pe scurt faptele comise de bărbat. Potrivit documentului citat, în perioada 1-3
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.