Un dealer de droguri a fost recent trimis în judecată după ce a introdus în țară peste patru kilograme de canabis. Dosarul a trecut în data de 14 iulie 2025 de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară pe rolul Tribunalului Alba. Dosarul a fost instrumentat de procurorii DIICOT Alba Iulia. În motivarea instanței, magistrații au notat pe scurt faptele comise de bărbat. Potrivit documentului citat, în perioada 1-3 iunie 2025, bărbatul a transportat din Oropesa, Spania, în România, un colet în care erau ascunse 4,02 kilograme de canabis. Din câte se pare bărbatul era supravegheat de BCCO Alba Iulia, iar la momentul livării acesta a fost prins în flagrant. În urma flagrantului și a datelor obținute de anchetatori, procurorii i-au întocmit un dosar penal. De la momentul flagrantului bărbatul se află în arest preventiv, la Penitenciarul Aiud. Dosarul a trecut de stadiul de cameră preliminară, ceea ce înseamnă că judecătorii au admis rechizitoriul procurorilor. Bărbatul va fi judecat pentru trafic internațional de droguri și trafic de droguri de risc.
ANAF scoate la vânzare, la licitație, bijuterii din aur. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează, în perioada imediat următoare, licitaţii publice pentru vânzarea de bijuterii din aur de 14K, de puritate 585 la mie. Potrivit anunțurilor publicate pe site-ul ANAF, acţiunile de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului prin licitaţie publică vor avea loc la sediul AJFP Gorj, în zilele de 16 și 23 iulie. DGRFP
.
Amendă uriașă pentru hrănirea urșilor: este vorba despre sancțiuni severe, cu amendă între 10.000 și 60.000 lei. România ar putea interzice, prin lege, hrănirea și apropierea intenționată de urși, după ce tot mai mulți oameni ignoră pericolul și se apropie de animale pentru fotografii, filmări sau postări pentru rețelele sociale. Astfel, potrivit unui comunicat PSD, citat de Agerpres, deputata Corina Ene și deputatul Marius Isac au lansat o inițiativă legislativă
.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 37 de ani, din localitatea Mihoiești, s-a electocutat. Incidentul a avut loc marți, 15 iulie, în jurul orei 18.40. La fața locului au intervenit pompierii din Câmpeni. Starea bărbatul era gravă, la momentul ajungerii echipajului de prim ajutor. Mai exact acesta se afla în stop cardio-respirator. Salvatorii au interventi de urgență și au început să execute manevre de resuscitare. Potrivit ISU Alba, bărbatul a
.
Atenție de unde achiziționați certificatul RAR Auto-Pass, atrag atenția reprezentanții Registrului Auto Român. Documentul este emis exclusiv de această instituției și conține informații autentice și verificabile privind istoricul mașinii, axate pe indicația kilometrajului. RAR Auto-Pass poate fi obținut simplu, direct de pe site-ul www.rarom.ro, fără a fi nevoie de crearea unui cont sau de cunoștințe digitale avansate. Vezi și Înmatriculare auto 2025 pentru mașini noi și second hand. Acte necesare,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.