Porțile noului Liceu Tehnologic s-au deschis miercuri pentru întreaga comunitate locală din Sebeș. Peste 500 de copii au vizitat în doar câteva ore noua clădire și expoziția educativă „creierul uman”. În doar câteva ore, elevii și cadrele didactice de la toate școlile din oraș au fost nerăbdători să descopere cea mai importantă investiție publică a Sebeșului în domeniul educației, au transmis reprezentanții primăriei orașului. ”Din informații noastre, în ultimii 30 de ani, în România nu a mai fost construită o astfel de școală, care să îmbine arhitectura modernă și spectaculoasă cu dotările și facilitățile de ultimă generație. În incinta liceului, toți cei interesați sunt invitați să viziteze o impresionantă expoziție educativă despre creierul uman – „The Brain: Mind & Emotions”. Expoziția a fost imaginată de Asociația ESCU și este oferită publicului din Sebeș de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural Lucian Blaga”, se precizează într-un comunicat de presă. Cea mai importantă realizare a Sebeșului – construirea unui nou liceu – are la bază un proiect depus de Primăria Municipiului Sebeș și finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, contractul de finanțare fiind semnat în anul 2019. Valoarea totală a obiectivului este de 53 milioane lei, din care 27 milioane lei fonduri europene nerambursabile, diferența fiind asigurată de la bugetul local al Municipiului Sebeș. Construirea noului Liceu Tehnologic de la Sebeș a început în data de 29.03.2022, prin demolarea corpurilor de clădire existente pe amplasament și a terenului de sport. Liceul este compus din patru corpuri distincte de clădire, despărțite între ele de rosturi de dilatare. Trei corpuri de clădire sunt realizate din beton cu zidărie de BCA, iar corpul de clădire ce găzduiește sala de sport este în totalitate din structură metalică, închis cu panouri sandwich. Câteva informații inedite: Înălțimea clădirii: 19 metri Suprafața de teren pe care este construit Liceul Tehnologic: 6.327 mp Suprafața construită la sol a clădirii: 1.646 mp Suprafața desfășurată: 6.825,78 mp Înălţimi pe nivel – demisol: 2.40 metri; parter: 3,65/4,45 metri, etaj 1,2,3: 4 metri, terasa: 2,45 metri; Volum spațiu interior: 27.505 mc aer Suprafață geamuri exterioare: 400 mp Placare cu cărămidă aparentă pe fațadă: 420 mp Pereți placați cu sticlă la casele de scară de evacuare: 152 mp Protecție completă împotriva căderii în gol a elevilor în zona scărilor de evacuare. Clădirea este prevăzută cu lift și cu 2 rampe pentru persoane cu dizabilități. La realizarea clădirii s-au folosit aprox. 10.000 mp cofraje; 2.500 mc beton; armătură 326 de tone; structura metalică: 213 tone. Ușile de interior sunt realizate din metal, conform reglementărilor ISU în vigoare. La toate geamurile exterioare sunt prevăzute jaluzele de aluminiu în casetă încastrată. Închiderea sau deschiderea acestora se realizează motorizat și poate fi controlată de utilizator sau se poate face prin sistemul inteligent al clădirii. Pardoselile interioare sunt realizate din covor PVC, cu respectarea reglementărilor ISU în vigoare. Sistemele inteligente cu care este dotată clădirea asigură, pe lângă confort, și o economie substanțială: astfel, în 5 ani se recuperează suma investită în sistem – elevii și profesorii vor face ore într-o clădire care consumă cu 50% mai puțină energie în raport cu un sistem clasic. Clădirea liceului este complet dotată cu mobilier pentru sălile de clasă, laboratoare de informatică, laborator de fizică, chimie, mecanică. Fiecare clasă este dotată pe lângă tabla de scris clasică, cu un ecran interactiv de mari dimensiuni care poate rula o multitudine de programe educaționale. Cadrul didactic se poate conecta la acest dispozitiv și poate rula orice program/proiect de pe orice dispozitiv. Totodată, fiecare clasă are un dispozitiv care generează o rețea wireless individuală. Până în data de 7 iunie se va derula acest proiect destinat școlilor din Sebeș și întregii comunități locale. 29 mai – 7 iunie 2024 PROGRAM COMPLET JOI, 30 MAI 2024 TOMBOLĂ BICICLETE: ora 09.00 – Școala Gimnazială „M. Kogălniceanu”, ora 10.30 – Școala Gimnazială „S. Cărpinișianu”, ora 12.00 – Școala Gimnazială nr. 2 LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ, expoziția „Creierul uman” Orele 16.00 -18.00 Vizita publicului larg Intrări: Ora 16.00 Ora 16.30 Ora 17.00 Ora 17.30 VINERI, 31 MAI 2024 TOMBOLĂ BICICLETE: ora 09.00 – Școala Gimnazială Petrești, ora 10.30 – Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu”, ora 12.00 – Colegiul Național „Lucian Blaga” LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ, expoziția „Creierul uman” Orele 16.00 -18.00 Vizita publicului larg Intrări: Ora 16.00 Ora 16.30 Ora 17.00 Ora 17.30 SÂMBĂTĂ, 1 IUNIE 2024 PARCUL TINERETULUI Orele 10.30-18.00: CICLOAVENTURIER la SEBEȘ Ora 12.00: Școala de muzică „DoReMi” și Alexandra Pamfilie Ora 12.30: Parc de distracții pentru copii Ora 18.00: Fanfara din Petrești și Ordinul Scutierilor de Mühlbach PARCUL DIN CARTIERUL „M. KOGĂLNICEANU” Ora 15.00: Parc de distracții pentru copii Ora 16.00: Fanfara din Petrești și Ordinul Scutierilor de Mühlbach LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ, expoziția „Creierul uman” Orele 12.00 – 16.00: Ateliere de robotică *Se vor forma grupe de 20 de copii; vârsta minimă 8 ani. Înscrieri: contact@cclbsebes.ro Orele 16.00 -18.00 Vizita publicului larg Intrări: Ora 16.00 Ora 16.30 Ora 17.00 Ora 17.30 DUMINICĂ, 2 IUNIE 2024 RÂPA ROȘIE Ora 10.30: atelier educativ pentru copii „Fun to fly” Ora 11.30: festivitatea de premiere LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ, expoziția „Creierul uman” Orele 12.00 – 16.00: Ateliere de robotică *Se vor forma grupe de 20 de copii; vârsta minimă 8 ani. Înscrieri: contact@cclbsebes.ro Orele 16.00 -18.00 Vizita publicului larg Intrări: Ora 16.00 Ora 16.30 Ora 17.00 Ora 17.30 LUNI, 3 IUNIE 2024 LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ, expoziția „Creierul uman” Orele 10.00 – 14.00 Vizita elevilor însoțiți de cadrele didactice Orele 16.00 -18.00 Vizita publicului larg Intrări: Ora 16.00 Ora 16.30 Ora 17.00 Ora 17.30 MARȚI, 4 IUNIE 2024 LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ, expoziția „Creierul uman” Orele 10.00 – 14.00 Vizita elevilor însoțiți de cadrele didactice Orele 16.00 -18.00 Vizita publicului larg Intrări: Ora 16.00 Ora 16.30 Ora 17.00 Ora 17.30 MIERCURI, 5 IUNIE 2024 LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ, expoziția „Creierul uman” Orele 10.00 – 14.00 Vizite grupuri organizate Orele 16.00 -18.00 Vizita publicului larg Intrări: Ora 16.00 Ora 16.30 Ora 17.00 Ora 17.30 JOI, 6 IUNIE 2024 LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ, expoziția „Creierul uman” Orele 10.00 – 14.00 Vizita elevilor însoțiți de cadrele didactice Orele 16.00 -18.00 Vizita publicului larg Intrări: Ora 16.00 Ora 16.30 Ora 17.00 Ora 17.30 VINERI, 7 IUNIE 2024 LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ, expoziția „Creierul uman” Orele 10.00 – 14.00 Vizita elevilor însoțiți de cadrele didactice Orele 16.00 -18.00 Vizita publicului larg Intrări: Ora 16.00 Ora 16.30 Ora 17.00 Ora 17.30
Mai multe rechizite școlare vândute în România apar în alertele europene privind riscuri pentru utilizatori. InfoCons informează că printre aceste produse se află articole cu risc chimic și risc de sufocare.
Riscurile asociate rechizitelor aflate în alerte au fost ilustrate de InfoCons, care menționează exemple precum Pix cu bilă Miny Marker, Prix Mini Penar, Rucsac Batman cu USB, Notebook Moomin cu pix, Rucsac Hachette-Janod și MAROMAX.
Produsele identificate în Sistemul european de
.
La noile reguli, doar anumite categorii vor fi scutite de interviu, precum diplomații și oficialii, solicitanții A-1, A-2, C-3 (cu excepțiile pentru însoțitori) și anumite vize NATO sau TECRO E-1.
Solicitanților li se recomandă să consulte site-urile ambasadelor și ale consulatelor pentru detalii despre cerințe, proceduri și programări. Conform alba24.ro, demersul este parte a politicii administrației Trump de sporire a vigilenței pentru limitarea imigrației ilegale.
Ambasada Statelor Unite la București a anunțat
.
Septembrie 2025 aduce fenomene astronomice spectaculoase, iar evenimentul principal este eclipsa totală de lună vizibilă în România în seara de 7 septembrie. Luna va căpăta o nuanță roșiatică, cunoscută drept Lună sângerie, iar totalitatea durează aproximativ o oră și douăzeci și două de minute.
În noaptea dintre 12 și 13 septembrie 2025, Luna va tranzita roiul deschis de stele Pleiadele, într-un ocultație rară. Evenimentul este vizibil în condiții bune, iar Observatorul
.
Clinica Prevent a anunțat donația a 10.000 de caiete destinate copiilor din Alba Iulia, aflați în nevoie la început de an școlar. Copiii pot ridica caietele gratuit, însoțiți de un părinte, de la sediul clinicii.
”Este felul nostru de ajutor pentru acest început de an cu multe provocări. Noi credem că sănătatea unei națiuni se clădește prin educație.”
De aceea, am achiziționat 10.000 de caiete A5, 48 de file – dintre care
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.