Proiectul de lege propus de Guvern privind modificarea pensiilor magistraților, pus în transparență decizională de Ministerul Muncii, nu include în reforma magistraților și judecătorii CCR. „Statutul judecătorilor CCR, inclusiv pensiile, este reglementat prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR. Dacă ar fi continuat să fie menționați în Legea nr. 303/2022, am fi ajuns la un paralelism legislativ – două legi care reglementează aceeași situație, dar în mod diferit – ceea ce ar fi presupus o încălcare a principiului legalității și securității juridice prevăzut de art. 1, alin. (5) din Constituție. Documentul: De altfel, este firesc să existe o reglementare diferită, situația în sine este complet diferită, iar cele mai importante modificări oricum nu ar fi fost aplicabile – spre exemplu, Legea nr. 303/2022 impune o vechime în profesia de judecător sau procuror de 25 de ani pentru a ieși la pensie, în timp ce judecătorii Curții Constituționale au un mandat de maxim 9 ani”, transmite purtătorul de cuvânt al Executivului, Nadina-Ioana Dogioiu. Ea adaugă că, similar, calitatea de judecător CCR nu e limitată de o vârstă de pensionare. „Nu putem obliga judecătorii CCR să se pensioneze la 65 de ani, așa cum se întâmplă cu ceilalți magistrați. În sine, reglementările speciale pentru judecători și procurori nu puteau fi aplicate și judecătorilor CCR. Prin urmare, statutul judecătorilor CCR va rămâne reglementat doar de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, iar orice modificări vor fi realizate pe viitor prin intervenție asupra acestei legi”, încheie Dogioiu. Ministerul Muncii a publicat în consultare publică proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, care nu face referire la judecătorii Curții Constituționale. Documentul prevede modificări importante privind condițiile de pensionare și calculul pensiilor pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți, personal de specialitate juridică și personal auxiliar din instanțe și parchete. Noile prevederi stabilesc reguli mai stricte pentru vechime, introduc penalizări și cresc treptat vârsta minimă de pensionare. Pensia unui magistrat va fi acordată în funcție de salariul încasat în ultimii cinci ani de activitate dinaintea datei pensionării și nu va putea fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună dinaintea pensionări, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică joi de Guvern. „Un cuantum al pensiei de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reținute contribuții de asigurare socială”, spune proiectul de lege privind pensiile magistraților. Magistrații se vor putea pensiona anticipat după 35 de ani de vechime, dar dacă nu au vârsta cerută de lege, adică 65 de ani, așa cum este și pentru ceilalți contribuabili, li se va aplica o penalizare anuală de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public. „Persoanele care au o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care cel puţin 25 de ani realizată numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime și grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime și grad profesional.” Prime, premii, diurne, restituiri de drepturi salariale aferente altor perioade, sume fără caracter permanent sau pentru care nu au fost plătite contribuții de asigurări sociale. Soțul supraviețuitor al unui magistrat beneficiază de pensie de urmaș calculată din pensia de serviciu a acestuia, la vârsta standard de pensionare. Personalul auxiliar de specialitate, tehnicienii criminaliști și personalul de specialitate criminalistic beneficiază de aceleași condiții de vechime, cuantum și plafon. Se aplică și aici penalizarea de 2% pentru vechime între 20 și 25 de ani. Până în 2029, în calculul celor 25 de ani necesari în funcții de magistrat se pot include și perioade lucrate ca avocat, notar, consilier juridic, judecător financiar, procuror financiar sau în arbitraje de stat, cu o limită de maximum 5 ani în 2025, scăzând treptat până la 1 an în 2029. Pentru pensionările anterioare datei de 1 octombrie 2025, se acordă un plus de 1% la pensie pentru fiecare an peste vechimea de 25 de ani. Această majorare nu se mai aplică după această dată, dar nu se pierd creșterile deja obținute.
Meteorologii au prelungit avertizările de caniculă. Astfel, judelul Alba se află vineri și sâmbătă sub avertizări Cod Galben de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat. Vineri (15 august), valul de căldură se va manifesta în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și în vestul, centrul și sudul Munteniei unde vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă șidisconfort termic ridicat. Indicele
.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) recomandă Guvernului să elaboreze de urgență un pachet de măsuri de stimulare a activităților economice, în condițiile în care discursul oficial, axat exclusiv pe creșteri de taxe și impozite, riscă să instaleze la nivel public percepția unei iminente recesiuni economice. Potrivit unui comunicat al instituției, un astfel de pachet de măsuri ar putea include, între altele: „Camera de Comerț și Industrie a
.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avertizează cetățenii cu privire la o schemă de înșelăciune complexă, desfășurată prin intermediul aplicațiilor de mesagerie WhatsApp și Telegram, precum și prin alte platforme sociale, care se prezintă sub forma unei comunități cu caracter educațional și investițional. Potrivit unui comunicat al instituției, această fraudă se bazează pe crearea unor grupuri aparent active pe platforme precum WhatsApp sau Telegram, unde activitatea intensă este simulată prin utilizarea
.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a făcut înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului un apel la împăcarea și înțelegere între partidele din actuala coaliție guvernamentală. Invitat în podcastul „Contraste” de la Cluj24, realizat de jurnalistul Florin Danciu, mitropolitul a vorbit despre semnificațiile sărbătorii Sfintei Maria, despre relațiile cu Biserica Greco-Catolică și despre pelerinajul de la Mănăstirea Nicula, dar a și oferit sfaturi credincioșilor cum trebuie să se comporte în postul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.