Mai mulți sportivi din Alba intră în cușca de MMA, la Casa de Cultură a Sindicatelor: Meciuri de MMA, kickbox, karate și jiu-jitsu
Inapoi

Mai mulți sportivi din Alba intră în cușca de MMA, la Casa de Cultură a Sindicatelor: Meciuri de MMA, kickbox, karate și jiu-jitsu

Postat cu 13 ore în urmă

Update cu 13 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Mai mulți sportivi din Alba intră în cușca de MMA, la Casa de Cultură a Sindicatelor: Meciuri de MMA, kickbox, karate și jiu-jitsu
Evenimente
O gală de sporturi de contact va avea loc în data de 26 septembrie la Alba Iulia. Mare parte dintre sportivii care vor urca în ring, sunt sportivi locali, din Alba Iulia, Sebeș sau Aiud. Gala va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, de la ora 18:00, iar meciurile se vor desfășura într-o cușcă de MMA. Este primul eveniment de sporturi de contact din Alba Iulia care va aduce mai multe stiluri de luptă. Mai exact vor fi meciuri de MMA (mix martial arts) kickbox, brazilian jiu jitsu, dar și karate kyokushin. Aproape toți cei care urcă în ring sunt sportivi locali care au mai luptat în competiții de amatori și au la activ multe meciuri disputate. Organizatorii galei sunt reprezentanții clubului sportiv din Alba Iulia, Revolution Academy Alba. Aceștia au vrut să aducă în fața publicului sportivi la început de drum care peste ani pot ajunge să lupte în galele profesioniste de sporturi de contact. ”Este o gala sportivă, de sporturi de contact, organizată pentru sportivii locali. Ei sunt cei care vor intra în cușca de MMA și vor face spectacol la Alba Iulia, în data de 26 septembrie. Însă fără public, gala nu poate exista, nu poți lupta fără să fii aclamat, sau susținut din public. Din acest motiv îi invităm pe toți cei care apreciază sporturile de contact să vină la gală și să îi susțină pe sportivii noștri”, a declarat Alin Moldovan, promoterul galei Road to Cezar Fight Championship.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Acasa Recente Radio Judete