A trecut Bacalaureatul și suntem în plină desfășurare a Evaluării Naționale. Emoțiile sunt în toi, așteptările sunt la cote maxime, iar presiunea pe adolescenții care trec prin examenele acestor zile este și ea însemnată. Am auzit opinii diverse în legătură cu subiectele date la Bacalaureat și la Evaluarea Națională. Am auzit că la BAC a fost ușor, am auzit și c-a fost semnificativ mai greu în comparație cu așteptările (e drept, așteptările diferă și ele). Am auzit că la Evaluarea Națională a fost greu, am auzit și c-a fost atât de ușor încât “toate liceele bune vor fi luate cu asalt, că toți iau note mari”. Mă rog, asta se raportează la Evaluarea Națională la Limba și Literatură Română, singurul examen care a avut deja loc până la data în care scriu acest articol. Nu comentez dificultatea subiectelor. Am crescut în alte vremuri, în care procesul de învățământ era diferit. Nu spun nici măcar că era mai bun sau mai rău decât cel de azi. Doar că era diferit. Aș putea s-o fac (să comentez dificultatea), însă o altă discuție care începe cu “pe vremea mea” nu lipsește momentan din spațiul public. Ma opresc in schimb asupra presiunii pe care-o văd în jur, aplicată adolescenților, din toate părțile. De la sistemul educațional la familie și înapoi, trecând prin întreg cercul de cunoștințe. Învățarea nu începe odată cu primul an de școală și cu siguranță nu se termină după ultimul examen din sistemul de învățământ. E un proces continuu, adaptat la nevoile în permanentă schimbare ale societății în care alegem să trăim. Fix din acest motiv, cea mai bună abilitate pe care o poți cultiva în școală este… aceea de a învăța. De a structura informația acumulată în așa fel încât să-ți permită să te familiarizezi cu discipline noi într-un interval rezonabil de timp. Iar asta implică – în mod deloc surprinzător – să renunți uneori la paradigmele vechi, că sa faci loc pentru cele noi. Lumea se schimbă, nevoile ei se schimbă, abilitățile necesare pentru a întâmpina aceste nevoi se schimbă și ele. Din acest motiv, e crucial să știi să înveți. Și să poți face asta, desigur – că știința și putința trebuie să meargă împreună. Presiunea care vine din partea sistemului de învățământ și a părinților, de fapt. Cu atât mai mult atunci când ea – presiunea, adică – este direcționată în scopuri mai puțin constructive. E una să-i spui spiritului tânăr de lângă tine “dacă pici examenul, ajungi un ratat” și e cu totul altceva să-i spui “examenul e un pas important, hai să trecem împreună prin tot ce vine după”. “A greși e omenește”, spune un proverb rămas de la strămoși. A claca e la fel de omenește (chiar dacă nu-i de dorit), spune versiunea lui adaptată la vremurile în care stresul e o boală în sine. Ce contează cu adevărat e întotdeauna ceea ce faci după. Cărțile, adică. Bagajul de cunoștințe al altora, la o filă distanță. Sau cursurile – cele bine făcute, desigur. Odată ce te-ai obișnuit să înveți, poți învăța aproape orice. Mai mult, poți excela la ceea ce – în timp – ajunge să-ți placă. Nu de alta, dar dacă tot alegi să trăiești făcând ceva anume, atunci ar fi bine să te simți bine făcând acel ceva. Să-ți aducă și alte beneficii în afară de cele materiale. Am cunoscut oameni care s-au apucat de programare la pensie. Le-a plăcut, iar acum trăiesc din asta. Am cunoscut oameni care au schimbat complet domeniul profesional. De la roluri de execuție la vânzări și de la vânzări la management. Am cunoscut oameni care au renunțat la munca de birou pentru muncă manuală, care le aduce mai multe satisfacții. Și – nu în ultimul rând – am cunoscut oameni care au schimbat domeniul de activitate atât de radical încât ceea ce fac acum nu seamănă cu nimic din ceea ce s-au pregătit să facă în școală. Prin urmare, învață să înveți. Odată ce poți face asta, nimic nu-ți mai stă în cale.