Serbarea Narciselor de la Negrileasa, are loc în acest weekend, 18-19 mai 2024. Evenimentul este moment de sărbătoare atât pentru comunitatea locală, cât și pentru vizitatori. Totodată, este evidențiat respectul față de natură. Poiana Narciselor, aflată pe teritoriul comunei Bucium, este declarată arie protejată. Se află în custodia Administrația Natura 2000 Trascău. Rezervaţia se află în Munţii Metaliferi, la est de Vârful Vâlcoi (1.348 m), între Valea Negrilesei şi Valea Grozei. Poienile cu narcise ocupă culmea şi versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor, la altitudini cuprinse între 1.150 şi 1.250 metri. După o mică întrerupere, ele se continuă pe versantul sud-estic al muntelui Vâlcoi. Rezervaţia are o suprafaţă de aproximativ 45 de hectare. ora 17:00 ora 9:00: În poiană o să avem și comercianți pentru toate gusturile, din ce în ce mai încadrați în specificul sărbătorii de la an la an. O să fie și tobogane pentru cei mici și sperăm să putem să ne ridicăm la așteptările dvs. și cu drumul de acces. Rugăminte majoră din partea organizatorilor: RESPECTAȚI POIANA, RESPECTAȚI FLORILE, IUBIȚI NATURA ȘI PĂSTRAȚI CURĂȚENIA! Locuitorii din Munții Apuseni își amintesc de legenda florilor albe. Negrileasa, un munte aflat la granița dintre comunele Mogoș și Bucium, s-a făcut cunoscut datorită imensei coroane de narcise care an de an în luna mai albesc toate poienile din vârful muntelui. Pe vremuri, ca și acum, poienile acestui munte reprezintă locul în care ciobani din toate părțile se întâlnesc, își povestesc peripețiile și se pregătesc pentru un nou an. Tot așa se zvonește că a apărut și legenda Negrilesei, din întâmplarea unor ciobani care mai apoi au povestit totul urmaşilor și astfel a ajuns până în zilele noastre. Se spune că, o pasăre măiastră zbura din depărtări, doar o dată în an, în acești munți, pentru a vesti sărbătorile de cântec și joc ale anului. Aceasta s-a oprit în Poiana Negrilesei, așa pe când se îngâna ziua cu noaptea, pentru a se odihni după atâta drum. Era vremea când ciobani din zonă pregăteau cina în jurul focului de cetină. Unul dintre ei, mai bătrân, a văzut pasărea și, prin sunet de tulnic, și-a chemat prietenii ca să o prindă, pentru a-și împodobi pălăriile cu penele ei. Pasărea măiastră, frântă de osteneală, a așteptat ca păstorii să se aproprie. Le-a rostit cu grai omenesc și înțelept: „Știu că vreți să-mi luați viața, pentru penele mele, cu care să vă împodobiți pălăriile. Dar de mi-ți cruța, voi umple aceste poieni cu aceste pene. Și an de an ele vor răsări mai frumoase și mai multe pentru voi, astfel încât copiii, nepoții și strănepoții voștri vor avea, cât vor fi acești munți, podoaba penelor mele”. La aceste vorbe, ciobanii au lăsat pasărea în viață. Și-a luat zborul și nu s-a mai oprit decât pe Muntele Găina.