Titularizare 2024: În perioada 29 mai – 28 iunie se desfășoară probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă. Proba scrisă va fi organizată în 17 iulie. Prin promovarea examenului de Titularizare, profesorii se pot angaja pe perioadă nedeterminată în învățământ. Trebuie să obțină cel puțin nota 7 la proba scrisă și la inspecția la clasă. Cei care obțin notă între 5 și 7 pot deveni profesori suplinitori, pe perioadă determinată. AICI, lista posturilor actualizată în Alba. În Alba, sunt 202 de posturi titularizabile, inclusiv cele cu jumătate de normă. AICI, și AICI lista candidaților înscriși în Alba. În Alba, sunt 703 candidați înscriși, potrivit datelor comunicate de inspector școlar general adjunct, Dan Cherecheș, pentru alba24.ro. Majoritatea sunt înscriși pentru posturi de educatoare, învățători, profesori de educație fizică, română. AICI, lista candidaților înscriși în țară. Concursul național constă în probă practică sau inspecție specială la clasă în profilul postului didactic solicitat şi probă scrisă, potrivit programelor specifice pentru concurs. Inspecția specială la clasă în profilul postului se desfășoară pe durata unei ore de curs şi se evaluează prin note de la 10 la 1, conform Anexei nr. 5 la Metodologie. Rezultatele la inspecția specială la clasă se aduc la cunoștință candidaților în ziua susținerii probei. Proba se înregistrează audio. Inspecţiile speciale la clasă se susţin în limba în care candidaţii şi-au efectuat studiile. Inspecţiile speciale la clasă se pot susţine şi în limba în care urmează să se facă predarea, după promovarea probei orale de cunoaştere a limbii respective. Candidaţii care: În situația în care candidatul optează și pentru susținerea inspecției speciale la clasă în cadrul concursului naţional, sesiunea 2024, la media finală a concursului se ia în calcul nota obținută la inspecția specială la clasă în cadrul concursului. Media obţinută la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2024, pe parcursul anului şcolar 2023-2024, se poate folosi numai pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor în unităţile de învăţământ din judeţul în care candidatul este înscris la examenul național de definitivare în învățământ. Probele practice de profil, pentru posturile care sunt condiţionate pentru ocupare de proba practică, se evaluează prin note de la 10 la 1. Rezultatele la probele practice se aduc la cunoştinţă candidaţilor în ziua susţinerii probelor. Aceste probe se înregistrează audio-video. Probele practice la care participă şi elevi se înregistrează numai audio. Nota obţinută la proba practică în profilul postului sau la inspecţia specială la clasă în profilul postului are o pondere de 25% în media de repartizare. Inspecţiile speciale la clasă şi probele practice/orale eliminatorii în profilul postului, promovate de candidaţi în cadrul concursului naţional, rămân valabile în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, precum şi pentru concursurile care se desfăşoară pe parcursul anului şcolar 2024-2025 Contestaţiile la probele practice/orale/inspecţiile speciale la clasă în profilul postului se depun la inspectoratele şcolare, în termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor. Contestațiile la aceste probe se depun personal de către candidaţi sau prin împuterniciţi, aceştia din urmă prezentând procură notarială în original. Nu pot fi contestate probele susţinute de alţi candidaţi. Soluţionarea contestaţiei se realizează prin reevaluarea probei practice/orale în profilul postului sau a inspecţiei speciale la clasă în profilul postului de către membrii comisiei, pe baza documentaţiei de la evaluarea iniţială a probelor respective şi a înregistrărilor audio sau audio-video, după caz. În perioada 27 mai-30 iunie 2024 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titular rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2024.
Un bărbat a fost trimis în judecată pentru furt calificat, la peste patru ani de la fapta comisă în Alba Iulia, potrivit magistraților Judecătoriei Alba Iulia. Este vorba despre Ismail A., care în urmă cu patru ani s-a cazat într-o pensiune din centrul municipiului și nu a plătit, consumând în aceeași cameră produse din minibar.
În luna ianuarie a anului 2021, Ismail A. a consumat minibarul din camera de cazare și
.
Specialiștii anunță averse torențiale ce pot aduna 15–25 litri pe metru pătrat, însoțite de descărcări electrice. Vântul se poate intensifica la 55–60 km/h, însoțit de vijelie, iar grindina poate fi de dimensiuni mici, între 1 și 2 centimetri.
ANM a emis miercuri seară o avertizare cod galben pentru mai multe localități din Alba, din cauza vremii severe. Avertizarea este valabilă pe 3 septembrie, între orele 20:45 și 21:30, și se aplică
.
În județul Alba, anul școlar 2025-2026 aduce aproape 50.000 de copii: peste 38.000 de elevi și aproximativ 8.400 de preșcolari sau antepreșcolari. Începutul cursurilor este programat pentru 8 septembrie, în majoritatea unităților din județ.
Unii elevi vor învăța în spații noi sau modernizate, în timp ce alții au fost transferați la alte școli după comasarea sau închiderea unor unități, din motive legale legate de numărul de elevi. Aceste mutări au ținut
.
Ilie Bolojan își dorește un cod rutier mai dur și o aplicare automată a amenzilor. Premierul a declarat miercuri că Guvernul are în vedere mai multe măsuri pentru reducerea numărului de accidente rutiere, unele cu efect imediat, altele pe termen lung.
Pe termen lung, infrastructura este esențială pentru creșterea siguranței rutiere, potrivit Stirile ProTV. „Numărul accidentelor rutiere ar scădea dacă în România ar exista o infrastructură mai bună. Ceea ce trebuie
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.