Vremea se încălzește treptat în România, urmând să devină caniculară în anumite zone, conform prognozei emise de Administratia Națională de Meteorologie (ANM). Temperaturile maxime vor varia între 24 și 37 de grade Celsius, iar în unele regiuni vor fi perioade cu temperaturi ridicate și cer variabil.
Potrivit site-ului alba24.ro, duminică în Alba va fi o temperatură de 29 de grade, însă de săptămâna viitoare aceasta va crește la 31-32 de grade. Spre finalul intervalului, temperaturile pot ajunge până la 36-37 de grade, anunță meteorologii. În intervalul 29 iunie, ora 9:00 - 30 iunie, ora 9:00, vremea va fi caldă în vestul și sudul țării, în timp ce în restul teritoriului va fi apropiată de normalul sezonier. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și posibile averse slabe, mai ales în zonele montane și submontane.
Vântul va fi în general slab și moderat, cu unele intensificări temporare în est, sud-vest, zone montane și centrul țării. Temperaturile maxime vor oscila între 24 și 35 de grade, iar cele minime între 10 și 20 de grade, valorile de pe litoral fiind ușor mai ridicate. În București, vremea va deveni caldă, cu temperaturi maxime de 30-31 de grade și minime de 16-19 grade, anunță sursele locale.
Conform notează Agerpres, în intervalul de timp 30 iunie, ora 9:00 - 1 iulie, ora 9:00, vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor și va fi posibilă apariția unor perioade cu temperaturi caniculare în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, fiind posibile averse slabe izolate, adesea în zonele montane, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab sau moderat, cu unele intensificări temporare în est și pe crestele munților.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 37 de grade, iar cele minime între 10 și 22 de grade, fiind mai scăzute în estul Transilvaniei, până la circa 6 grade. În București, temperaturile vor fi în creștere, iar vremea va rămâne caldă, cu valori maxime apropiate de 34 de grade, iar minimele de 18-19 grade, anunță sursa menționată.
Vremea va continua să fie caldă și în perioada 1-2 iulie, cu o ușoară scădere a temperaturilor față de zilele precedente, însă valorile rămân ridicate în cea mai mare parte a țării, fiind posibilă și perioade scurte cu caniculă în sud-vest. Cerul va fi predominant senin, iar posibilele înnorări vor apărea doar la munte, unde pot avea loc și averse slabe, izolate, potrivit meteorologilor. În București, temperaturile vor fi de aproximativ 30-32 de grade pe timpul zilei și 14-17 grade noaptea, remarcă aceeași sursă.
De asemenea, temperaturile vor avea tendința de a crește în perioada 2-5 iulie, cu cele mai ridicate valori în vest, sud și centru, și posibilitatea de furtuni și ploi în ultimele zile ale intervalului, conchide meteorologii.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail