Aproape 30.000 de dezertori au revenit în armata Ucrainei, după promulgarea unei legi de amnistiere
Inapoi

Aproape 30.000 de dezertori au revenit în armata Ucrainei, după promulgarea unei legi de amnistiere

Postat pe 05 Aug 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Circa 29.000 de dezertori s-au alăturat din nou forţelor armate ucrainene mulţumită unei legi noi care le garantează amnistia dacă se întorc de bună voie, au anunţat autorităţile locale, relatează dpa. „Mulţumită acestei legi, între 29 noiembrie 2024 şi august 2025, peste 29.000 de luptători care şi-au părăsit unitatea din proprie iniţiativă au revenit în serviciu”, a declarat directorul Biroului de stat pentru investigaţii, Oleksii Suhaciov, pentru agenţia de ştiri Interfax-Ucraina. Legea, care le acordă amnistie la întoarcere celor care au dezertat o dată, a fost redactată în cooperare cu armata, potrivit lui Suhaciov, notează dpa, citată de Agerpres. Pe de altă parte, potrivit datelor oficiale, 122.000 de noi cazuri de dezertare au fost înregistrate în aceeaşi perioadă de timp. Ucraina s-a confruntat cu un val de dezertări în contextul războiului în desfăşurare cu Rusia. Procurorii au înregistrat circa 224.000 de cazuri de dezertare de la începutul războiului cu Rusia în februarie 2022, deşi numărul real este probabil mult mai mare, comentează dpa. Un mic procentaj dintre aceste cazuri a dat naştere la urmăriri penale. Potrivit preşedintelui Volodimir Zelenski, armata recrutează până la 30.000 de noi soldaţi în fiecare lună, egalând astfel estimările de pierderi lunare, din cauza deceselor, rănilor suferite pe front, capturării şi dezertării. Recrutările forţate efectuate în plină stradă sunt adesea întâmpinate cu rezistenţă violentă, trecătorii exprimându-şi solidaritatea cu cei vizaţi. Duminică, sătenii din regiunea sudică Mikolaiv i-au bătut pe responsabilii militari veniţi pentru recrutări cu bâte şi ţevi de oţel, potrivit poliţiei. Vineri, o mulţime de oameni a încercat să elibereze zeci de bărbaţi mobilizaţi de pe un stadion de fotbal din oraşul Viniţa şi au fost împiedicaţi să facă acest lucru de o importantă desfăşurare de forţe de poliţie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din alba

-
-

09:19

Judecătorii CCR, exceptați de la reforma magistraților. Noile reguli pentru calculul pensiilor pentru judecători și procurori

Proiectul de lege propus de Guvern privind modificarea pensiilor magistraților, pus în transparență decizională de Ministerul Muncii, nu include în reforma magistraților și judecătorii CCR. „Statutul judecătorilor CCR, inclusiv pensiile, este reglementat prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR. Dacă ar fi continuat să fie menționați în Legea nr. 303/2022, am fi ajuns la un paralelism legislativ – două legi care reglementează aceeași situație, dar în mod diferit
Image Description

09:04

Camera de Comerț recomandă Guvernului să elaboreze de urgență un pachet de stimulare a activităților economice. Măsurile propuse

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) recomandă Guvernului să elaboreze de urgență un pachet de măsuri de stimulare a activităților economice, în condițiile în care discursul oficial, axat exclusiv pe creșteri de taxe și impozite, riscă să instaleze la nivel public percepția unei iminente recesiuni economice. Potrivit unui comunicat al instituției, un astfel de pachet de măsuri ar putea include, între altele: „Camera de Comerț și Industrie a
Image Description

07:55

Programul Rabla reîncepe cu restricții pentru mașinile chinezești. Casa Verde Fotovoltaice nu mai are finanțare

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că bugetul pentru programul Rabla destinat persoanelor fizice este de 200 de milioane de lei în 2025 dar este necesară reducerea intrării mașinilor din China pe piața românească și că programele ar trebui să se concentreze pe vehicule produse în Europa. Programul Casa Verde Fotovoltaice nu va fi finanțat deloc în acest an. Ea a precizat că există discuții cu Ministerul Fondurilor Europene pentru
Image Description

21:22

ASF avertizează cu privire la o escrocherie cu criptomonede care promite câştiguri garantate. Recomandări pentru cetățeni

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avertizează cetățenii cu privire la o schemă de înșelăciune complexă, desfășurată prin intermediul aplicațiilor de mesagerie WhatsApp și Telegram, precum și prin alte platforme sociale, care se prezintă sub forma unei comunități cu caracter educațional și investițional. Potrivit unui comunicat al instituției, această fraudă se bazează pe crearea unor grupuri aparent active pe platforme precum WhatsApp sau Telegram, unde activitatea intensă este simulată prin utilizarea
Image Description

21:15

Exproprieri pentru construirea unui pasaj subteran în zona Stadion din Alba Iulia. Care este suma propusă și suprafața expropriată

Exproprieri pentru construirea unui pasaj subteran în zona Stadion din Alba Iulia. Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința din 19 august, un proiect privind modificarea și completarea HCL nr. 191/2025 privind declanșarea procedurii de expropriere a unor imobile (terenuri) în vederea realizării obiectivului de investiții „Decongestionare trafic intrare N-V municipiul Alba Iulia DN 74 – construire pasaj subteran zona Stadion Unirea la intersecția B-dului Republicii
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:09

- Gorj - Bărbat de 73 de ani, accidentat mortal pe trecerea de pietoni

Un bărbat de 73 de ani a fost accidentat mortal de o mașină, pe o trecere de pietoni din Suceava, în timp ce traversa regulamentar. Conform imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, când omul a pășit pe trecerea de pietoni, un camion aflat pe prima bandă a oprit. Când a ajuns în dreptul celei de-a doua benzi, bărbatul a fost surprins de un autoturism. Imediat după impact, cele două
Image Description

10:08

- Externe - Care va fi atitudinea lui Donald Trump în timpul negocierilor cu Vladimir Putin: la Helsinki, în 2018, a fost extrem de prietenos

Când preşedintele american Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit la Helsinki în 2018, cei doi au alarmat aliaţii SUA cu o întâlnire prietenoasă în care Trump i-a luat partea liderului rus în faţa propriilor agenţii de informaţii cu privire la interferenţa Moscovei în alegerile americane. Timpul zboară şi şeful Casei Albe se duce vineri în Alaska cu o stare de spirit diferită, cel puţin afişată la nivel
Image Description

10:08

- Externe - Johnny Depp ar putea reveni în „Piraţii din Caraibe 6”

Producătorul Jerry Bruckheimer a discutat cu Johnny Depp despre o posibilă revenire a lui Jack Sparrow în „Piraţii din Caraibe”, potrivit Entertainment Weekly, scrie News.ro. „Dacă îi place modul în care este scris rolul, cred că o va face. Totul depinde de scenariu, după cum ştim cu toţii, dar el este de acord cu ideea”, a asigurat producătorul „Piraţii din Caraibe", Jerry Bruckheimer pentru Entertainment Weekly, pe tema revenirii lui
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
alba WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul alba
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete