Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla este pomenită în calendarul creştin ortodox român în ziua de 7 august. Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători, judeţul Neamţ, în jurul anului 1650. Era vremea domniei lui Vasile Lupu și a mitropolitului cărturar Varlaam Moțoc. Tatăl ei, Ştefan Joldea, a fost armaş al Cetăţii Neamţului, boier cu rang de comis. La îndemnul părinţilor, Teodora s-a căsătorit cu un tânăr din Ismail, dar nu a avut copii. La vârsta de aproape 30 ani, a hotărât să meargă la mănăstire. Aceeași decizie a luat-o și soțul ei. Teodora a îmbrăcat haina călugărească la Schitul Vărzăreşti – Râmnicul Sărat. După doi ani, soţul ei s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, sub numele Eleodor, potrivit Agerpres. La schit, odată cu păzirea poruncilor dumnezeieşti, Sfânta Teodora a mers pe calea sfaturilor evanghelice: sărăcia de bunăvoie, curăţia trupească şi sufletească, ascultarea. După o năvălire a turcilor în părţile Buzăului, care au incendiat schitul, stareţa, Sfânta Teodora şi câteva ucenice s-au retras la hotarul dintre munţii Buzăului şi cei ai Vrancei. Acolo au ridicat un altar şi o locuinţă. Au rămas 10 ani, timp în care s-au rugat și au postit. Sfânta Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, a părăsit munţii Vrancei şi s-a retras în munţii Neamţului, în pădurile din jurul schiturilor Sihăstria şi Sihla. Cuvântul „sihlă” înseamnă pădure deasă de copaci tineri; hățiș. Sub îndrumarea duhovnicului Pavel, ea s-a stabilit într-o chilie nu departe de schit şi de o peşteră care îi poartă numele până astăzi. Acolo a locuit mulţi ani, singură, în post şi rugăciuni. „Cu timpul i s-au rupt şi hainele, iar ca hrană avea doar măcriş, fructe de pădure şi alune. În această şcoală a liniştii şi nevoinţei a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu mai suferea nici de frig, nici de foame; nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni şi era ca un diamant strălucitor în munţii Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt”. (Vieţile Sfinţilor). Aproape de sfârşitul vieţii, Sfânta Teodora s-a rugat lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtăşească cu Preacuratele Taine, înainte de a muri. A fost văzută în rugăciune de doi monahi de la Sihăstria. După ce a fost împărtăşită, Sfânta Teodora s-a mutat la cele veşnice. Vestea despre viaţa şi nevoinţele ei s-a răspândit repede în toate mănăstirile şi satele din Moldova, începând astfel procesiunile la mormântul ei din peşteră. Moaştele Sfintei Teodora au rămas în peştera de la Sihla în jur de 100 de ani. După anul 1830, moaştele Sfintei Teodora au intrat în posesia familiei Sturza, care le-a aşezat în raclă de argint în biserica ctitorită de ei din Miclăuşeni-Iaşi. În anul 1856, moaştele Sfintei Teodora au fost date Mănăstirii Pecersca din Kiev, locul unde se află şi azi, în schimbul unor veşminte arhiereşti şi preoţeşti din fir.