Cupru Min Abrud vinde 45.000 de tone de concentrat de cupru uscat
Cupru Min Abrud vinde 45.000 de tone de concentrat de cupru uscat
Compania Cupru Min SA Abrud a anunțat organizarea unei licitații pentru vânzarea a 45.000 de tone de concentrat de cupru uscat. Conform documentelor disponibile, licitația va permite companiei să stabilească un contract pe o perioadă de 12 luni.
Data limită pentru depunerea ofertelor este 6 februarie, la ora 13:00. Ofertele primite trebuie să rămână valabile pentru un minimum de 90 de zile de la deschiderea acestora, programată pentru aceeași zi, 6 februarie 2025, ora 14:00, la sediul companiei.
Criteriul de selecție pentru atribuirea contractului va fi oferta evaluată ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, conform caietului de sarcini.
Minereul extras din cariera de la Roșia Poieni conține între 0,37% și 0,4% cupru, iar după prelucrarea primară în cele două linii de flotare de la Uzina din Dealul Piciorului, concentrația acestuia ajunge la 20-21%.