Înapoi la știri
Raluca Turcan: „În loc să contribuie la corectarea proiectul legii salarizării, PSD preferă să îl saboteze politic”. Atac la Grindeanu
7 ore în urmă
7 minute min
Cristina Preda
Deputata PNL Raluca Turcan susţine că PSD preferă să saboteze politic proiectul legii salarizării, în loc să contribuie la corectarea acestui proiect pe care „l-a tergiversat ani la rând”. Fostul ministru al muncii consideră că preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, dă dovadă de „o rea-credinţă greu de imaginat şi de lipsa celei mai elementare decenţe”, pentru că atacă proiectul „îmbunătăţit radical faţă de varianta lăsată în urmă de ultimul ministru PSD” şi după ce acest partid a avut trei miniştri ai muncii care au ratat unul dintre cele mai importante obiective de reformă din PNRR. „Orice critică adusă legii salarizării, făcută cu bună-credinţă şi bazată pe aspecte care pot fi îmbunătăţite, este binevenită. Dar să fii preşedintele PSD, după ce partidul tău a avut trei miniştri ai muncii care au ratat unul dintre cele mai importante obiective de reformă din PNRR, punând în pericol fonduri europene nerambursabile de sute de milioane de euro, iar apoi să ataci un proiect de lege îmbunătăţit radical faţă de varianta lăsată în urmă de ultimul ministru PSD, pentru care s-a plătit inclusiv un milion de euro pe consultanţă, înseamnă să dai dovadă de o rea-credinţă greu de imaginat şi de lipsa celei mai elementare decenţe”, a scris Raluca Turcan pe Facebook. Potrivit acesteia, „premierul Ilie Bolojan încearcă să ducă la bun sfârşit o reformă pe care România şi-a asumat-o atât în faţa propriilor cetăţeni, cât şi în faţa partenerilor europeni”. „În loc să contribuie la corectarea unui proiect pe care propriul partid l-a tergiversat ani la rând, PSD preferă să îl saboteze politic. Mă întreb câţi oameni de bună-credinţă din această ţară nu văd că legea salarizării este îmbunătăţită de oameni care repară ceea ce alţii au lăsat neterminat pentru că au fost preocupaţi mai degrabă de vânătoarea de voturi, de confortul electoral şi politic decât de reforma de care România avea nevoie?”, a afirmat liberala. Ea a mai susţinut
Publicitate
că „Sorin Grindeanu îşi dă, zi de zi, examenul neputinţei ca lider politic”. „Plan după plan se dovedeşte a fi doar o cacealma, iar promisiune după promisiune se transformă în eşec. Şi atunci mă întreb: de ce ar avea respect pentru angajaţii din sistemul public, când nu a avut respect nici măcar pentru propriii colegi de partid? I-a convins că are soluţii pentru guvernare, pentru România şi pentru PSD. Rezultatul este acelaşi de fiecare dată: un nou rateu. După încă un rateu”, a transmis deputata PNL. Joi, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că proiectul de lege privind salarizarea în sistemul public nu este încă finalizat şi ar urma să facă obiectul unor dezbateri într-o altă sesiune extraordinară, la începutul lunii august, separat de celelalte proiecte de lege aferente unor jaloane din PNRR care urmează să fie discutate săptămâna viitoare în Parlament. El a avertizat că neadoptarea acestuia ar însemna pierderea a 770 de milioane de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi nu va conduce nici la economii la cheltuielile cu salariile. Vineri, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu a transmis că PSD nu va vota niciodată o lege a salarizării care aduce austeritate şi sărăceşte românii. „Îi transmit lui Ilie Bolojan că PSD nu va vota niciodată o lege a salarizării care aduce austeritate şi sărăceşte românii, o lege care distruge atât sistemul de sănătate, cât şi pe cel de educaţie! Înţeleg că şi-a asumat eşecul actualului proiect pe care n-a reuşit să-l finalizeze pentru a fi dezbătut săptămâna viitoare, în sesiune extraordinară. Putem face alte sesiuni, dacă va fi nevoie, însă doar pentru un proiect dezbătut înainte cu toate confederaţiile sindicale, într-un dialog social real, nu mimat penibil, ca până acum”, a transmis Grindeanu. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media