Înapoi la știri

Ministrul Mediului anunță numărul de urși care vor fi vânați în 2024

24 Aug 2024
2 minute min
Ion Ionescu

Ministrul Mediului anunță numărul de urși care vor fi vânați în 2024

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a făcut public, recent, numărul de urși care vor fi vânați în fiecare fond de vânătoare, conform noii legislații care a intrat în vigoare vara aceasta. Astfel, la nivel național, s-a aprobat recolta a 426 de exemplare de urs brun.

Aceste reglementări fac parte dintr-o lege care completează legislația vânătorii, Legea 407/2006, și modifică ordonanța de urgență nr. 81/2021, având ca scop prevenirea și combaterea atacurilor urșilor asupra oamenilor și bunurilor acestora. În document se precizează că, pentru anul 2024, se aprobă un număr de 426 de exemplare ca măsură de prevenție națională, iar 55 de exemplare pentru intervenții imediate.

Publicitate

Ministrul Fechet a explicat că toate fondurile de vânătoare care au urși vor putea recolta numărul stabilit, specificând că în fiecare fond se vor împușca între unul și trei urși. „Este important să ne concentrăm pe urșii-problemă, care atacă gospodăriile oamenilor și care devin agresivi sau ajung în comunități, pentru a reduce accidentările. Aștept cu interes modul în care va fi pusă în aplicare această lege”, a declarat oficialul.

De asemenea, el a adus în discuție incidentele care au avut loc pe drumuri cunoscute, precum Transfăgărășan, și a subliniat că hranirea urșilor este ilegală, subliniind importanța respectării legislației în vigoare pentru protecția atât a oamenilor, cât și a animalelor.

Alte postari din Economie
Economie

iPhone 17 Prices Could Go Up as Soon as This Month - MacRumors

There is growing speculation that Apple may hike the prices of its iPhone 17 lineup as soon as this month, following CEO Tim Cook's recent comments about "unavoidable" price increases. Last week, Cook told The Wall Street Journal that Apple is no longer able to absorb the increased cost of memory and storage chips, both of which are in high demand from AI and neocloud companies as they continue to build more data centers.

Economie

Tim Cook says iPhone price increase is 'unavoidable' - Mashable

We're still three months or more away from the unveiling of the iPhone 18, and outgoing Apple CEO Tim Cook likely won't be the one to introduce it (given that John Ternus takes over in September). But Cook has taken an extraordinary step — and arguably, taken one for Ternus — by warning consumers that this iPhone will be more expensive than its predecessors, thanks to an ongoing memory chip price crunch that won't end anytime soon.

Acasa Recente Radio Județe