Sistarea distribuției de gaze naturale în Aiud pe 18 decembrie
Sistarea distribuției de gaze naturale în Aiud pe 18 decembrie
Miercuri, 18 decembrie, alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă temporar în mai multe cartiere din municipiul Aiud. Acest lucru se va întâmpla în intervalul orar 09:00 - 15:00, din cauza unor lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție a gazelor.
Compania Delgaz Grid a anunțat că următoarele străzi vor fi afectate de această întrerupere: Sergent Hategan, Dumbrava, Marasti, Lucian Blaga, Samuel Fenichel, Petre Tutea, Octavian Goga, Mircea Vulcanescu, Valea Lupului, Tudor Vladimirescu, Crisan, Ostasilor și Ecaterina Varga.
Reprezentanții companiei recomandă consumatorilor să oprească toate focurile din gospodării până la reluarea alimentării cu gaz. Odată ce distribuția va fi reluată, consumatorii sunt sfătuiți să monitorizeze modul de ardere timp de 30 de minute.
În cazul în care utilizatorii simt un miros specific de gaz, aceștia sunt îndemnați să contacteze imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid. Aceștia pot apela numărul gratuit 0800.800.928 sau 0265.200.928, număr taxabil cu tarif local.