Președintele Nicușor Dan explică de ce România nu a doborât drona rusească în spațiul aerian
Update cu 1 zi în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Simona Stan

Președintele Nicușor Dan explică de ce România nu a doborât drona rusească în spațiul aerian
În ziua în care CSAT a stabilit cine decide doborârea dronelor în spațiul aerian românesc, președintele Nicușor Dan a explicat de ce România nu a doborât o dronă rusească care a intrat în spațiul nostru aerian. El a făcut o comparație cu Polonia, unde patru drone din 20 au fost doborâte recent.
Incidentul din Polonia a avut loc în noaptea de 9 spre 10 septembrie, când aproximativ 20 de drone rusești au pătruns în spațiul aerian polonez, iar armata a doborât patru dintre acestea. România a întâmpinat un caz similar pe 13 septembrie, când o dronă a survolat România timp de 50 de minute, fiind escortată de două avioane F-16, dar fără a fi doborâtă.
Președintele a explicat: „Pe drona care a stat 50 de minute exista, conform ordinului din iunie, cei din avion puteau să o doboare, însă a fost o decizie de oportunitate să nu tragă”. De asemenea, Nicușor Dan a subliniat că nu există o diferență de abordare față de Polonia, ci o „chestiune de conjunctură” în decizia de a nu trage. „Bineînțeles, dacă condițiile sunt întrunite, răspunsul va fi foarte ferm” a adăugat el.
Conform declarațiilor date în studioul Digi 24, președintele a mai precizat că „sunt drone, rachete, avioane cu pilot militare și avion cu pilot civile. Pentru toate aceste patru, legea veche nu mai era aplicabilă. S-a dat o lege nouă, care spune că le doborâm pe toate. După care pentru drone a fost un ordin de ministru, pentru celelalte s-a decis azi, de la caz la caz, dar procedura este foarte clară”.