Uniunea asigurătorilor atrage atenția asupra pagubelor iernii asupra locuințelor
Update 13 ore în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Ninsorile abundente, temperaturile joase și topirea zăpezii provoacă daune importante locuințelor din România în fiecare sezon rece, iar costurile pot atinge sume foarte mari. Potrivit datelor furnizate de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), prejudiciile cauzate de greutatea zăpezii au ajuns în unele cazuri să depășească 30.000 de euro, iar reprezentanții industriei avertizează asupra riscurilor tot mai vizibile pentru structurile caselor.
👉Daunele provocate de condițiile meteo de iarnă asupra locuințelor
UNSAR arată că una dintre cele mai frecvente probleme este acumularea stratului gros de zăpadă, care poate provoca deformarea sau prăbușirea parțială ori totală a acoperișurilor. Printre efectele negative se numără și acumularea gheții sau formarea țurțurilor, ce pot cădea și pune în pericol siguranța persoanelor sau a bunurilor din jur.
Pe lângă pagubele provocate propriei locuințe, proprietarii pot fi trași la răspundere dacă elementele căzute de pe acoperiș produc daune terților. Apa rezultată din topirea zăpezii poate genera infiltrații prin acoperișuri, fațade sau subsoluri, crescând riscul unor inundații care afectează structura locuințelor și bunurile.
👉Rolul asigurării facultative și prevenția pentru protecția locuințelor în sezonul rece
Asigurarea facultativă a locuințelor poate acoperi costurile reparării daunelor provocate de zăpadă, gheață, inundații și poate oferi despăgubiri pentru prejudiciile suferite de terți din cauza căderii de elemente de pe clădiri. „Iarna scoate la iveală noi vulnerabilități, care pot costa zeci de mii de euro. Responsabilitatea proprietarilor și măsurile simple de prevenție pot reduce semnificativ riscul unor daune care afectează nu doar locuința proprie, ci și siguranța trecătorilor sau a vecinilor”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.
Prevenția începe prin gesturi simple, precum verificarea instalațiilor și curățarea zăpezii sau gheții, dar trebuie susținută de decizia responsabilă de a încheia o poliță facultativă. Aceste polițe oferă o protecție extinsă față de cea obligatorie PAD, putând acoperi și pagube cauzate de incendii, furtuni, defecțiuni tehnice și prejudicii suferite de vecini, după cum explică Alina Bărbulescu, coordonatorul Secțiunii de Asigurări Generale din cadrul UNSAR.