Înapoi la știri

Zlatna: Mobilier nou în școli. Licitație pentru dotări, lansată în SEAP

20 Mar 2024
2 minute min
Simona Stan
Zlatna: Mobilier nou în școli. Licitație pentru dotări, lansată în SEAP
Primăria Zlatna lansează, în SEAP, o licitație pentru achiziționarea de mobilier nou pentru mai multe unități de învățământ. Investiția, în valoare de peste 380.000 de lei, are ca scop dotarea cu mobilier nou a 18 săli de clasă, un laborator de științe și un cabinet de asistență psihopedagogică. Acestea vor fi echipate în cadrul proiectului „Dotarea unităților de învățămînt preuniversitar de pe raza UAT Zlatna”, finanțat prin PNRR.
Publicitate
Potrivit documentației, Primăria Zlatna a identificat nevoia dotării cu mobilier, materiale didactice și echipamente TIC a mai multor unități de învățământ din oraș. Astfel, Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna, împreună cu Școala Gimnaziala „Avram lancu” Zlatna, Școala Primară Pirita, Școala Gimnazială „Sava Albescu” Feneș, Școala Primară Valea Mică, Grădinița cu Program Normal „Peștișorul de Aur” și Grădinița cu Program Normal „Dumbrava Minunată” vor beneficia de mobilier nou. În cadrul proiectului, 18 săli de clasă, un laborator de științe din cadrul Colegiului „Corneliu Medrea” Zlatna și un cabinet de asistență psihopedagogică din cadrul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” vor fi complet dotate cu mobilier nou. De asemenea, se va achiziționa și mobilier pentru celelalte unități de învățământ beneficiare. Investiția totală este estimată la 381.328,62 de lei, fără TVA, iar fondurile provin din PNRR. Prin această investiție, Primăria Zlatna urmărește îmbunătățirea condițiilor de studiu și creșterea calității actului educațional în școlile din oraș. Proiectul este un pas important în modernizarea și dezvoltarea sistemului educațional din Zlatna.
Alte postari din Social
Social

Etapa județeană a Olimpiadei de Religie s-a desfășurat la Alba Iulia

Etapa județeană a Olimpiadei de Religie, organizată pentru Cultul baptist/creștin după Evanghelie, a avut loc pe 14 martie 2026 la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia. Potrivit alba24.ro, evenimentul a inclus 17 elevi din școlile din județul Alba, care au concurat pentru un loc la etapa națională.

Acasa Recente Radio Județe