Avertizare Cod Portocaliu de furtuni în județul Alba
Avertizare Cod Portocaliu de furtuni în județul Alba
Meteorologii au emis, miercuri, o alertă de Cod Portocaliu de furtuni pentru mai multe localități din județul Alba, avertizarea fiind valabilă până la ora 15:30. Conform datelor furnizate de ANM, localitățile afectate includ Sebeș, Săsciori, Daia Română, Spring, Berghin, Gârbova, Roșia de Secaș, Câlnic, Cut, Ohaba și Dostat.
Meteorologii estimează că în aceste zone se vor înregistra averse torențiale, cu acumulări de apă între 25 și 40 litri pe metrul pătrat, precum și descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului, vijelii și posibil grindină.
Avertizări similare au fost emise și pentru județele Sibiu și Cluj. În județul Sibiu, localitățile vizate sunt Săliște, Ocna Sibiului, Jina, Miercurea Sibiului, Loamneș, Orlat, Poiana Sibiului, Cristian, Păuca, Șura Mică, Tilișca, Apoldu de Jos și Ludoș. În județul Cluj, localitățile afectate sunt Iara, Săvădisla, Băișoara, Petreștii de Jos și Ciurila.